Categories: Sport

„Complexul asiatic”

Ciprian Marinuţ

Vicecampioana europeană Daria Vişănescu (foto) (16 ani), de la Clubul de şah Deva, are un start greoi la Campionatele Mondiale, din cauza a două eşecuri suferite în faţa unor jucătoare din China şi Iran. „Micuţa Kasparova” ocupă locul 36 din peste 100 de jucătoare, cu 3,5 puncte din şase posibile, însă mai are timp să recupereze, competiţia fiind abia la jumătate.

Bună cu europenele, învinsă de asiatice
Daria Vişănescu este situată sub cota sa oficială şi sub potenţialul său imens, după primele şase runde ale categoriei sub 16 ani de la Campionatele Mondiale, care se desfăşoară în aceste zile în Slovenia, la Maribor. „Micuţa Kasparova” a strâns doar 3,5 puncte din şase posibile şi ocupă locul 36, în condiţiile în care era cotată ca fiind a 22-a favorită a turneului. Maestra FIDE din Petrila a jucat aproape perfect în duelurile cu adversare europene, obţinând 3,5 puncte din patru posibile, după trei victorii şi o remiză. Daria (coeficient Elo 2060) a trecut în runda I de Nadja Berger (Germania, Elo 1768), s-a impus în runda trei în partida cu Nicola Luzikova (Cehia, Elo 1796), a câştigat în runda a şasea cu Elizaveta Chetina (Rusia, Elo 1819) şi a remizat în runda a cincea cu Andreea Cosman (România, Elo 1914). Din păcate, bilanţul Dariei a fost stricat de eşecurile suferite în faţa unor jucătoare asiatice, în runda a doua cu Gu Tianlu (China, Elo 1889) şi în runda a patra, cu Raana Hakimifard (Iran, Elo 1954).

Clasament mincinos
Situaţia din clasament a Dariei este una de conjunctură nefavorabilă, având în vedere că învinsele ei de la Europenele din luna august sunt situate mai bine. Astfel, Irene Nicolas Zapata (Spania, Elo-2201) ocupă locul nouă cu 4,5 puncte, iar Alina Bivol (Rusia, Elo 2172), abia locul 13 la Europene, este pe poziţia patru cu 5.0 puncte. Ieri, după închiderea ediţiei, Daria a jucat în cadrul rundei a VII-a cu Olga Hîncu (Elo 1966) din Republica Moldova. Lideră după primele şase runde era Yiyi Xiao (China, Elo – 2136) cu 5.5 puncte, iar pe locurile 2-8 se aflau şapte sportive cu cinci puncte, respectiv: Tingjie Lei (China, Elo – 2231), Dinara Saduakassova (Kazakhstan, Elo – 2297), Alina Bivol (Rusia, Elo 2172), Anna Styazhkina (Rusia, Elo – 2113), Irina Utiatskaja (Rusia, Elo – 2038), Maria Nevioselaya (Belarus, Elo – 2065), Polina Rodionova (Rusia, Elo – 2040)- 5.0.
Campionatele Mondiale pentru Copii şi Juniori au loc în perioada 8-18 noiembrie 2012 la Maribor (Slovenia). România este reprezentată de o delegaţie formată din 39 de persoane (sportivi, antrenori şi însoţitori). La cele şase categorii de vârstă (8, 10, 12, 14, 16 şi 18 ani) participă 1.587 de şahişti şi şahiste din 90 de ţări, de pe toate continentele.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

ANUNŢ

4 ore ago

ANUNȚ

VĂ INFORMĂM CĂ VINERI 20.12.2024, ÎN COMUNA BĂCIA VA AVEA LOC O ACȚIUNE DE COLECTARE…

4 ore ago

Dragi cetățeni,

Vă informăm despre activitățile recente ale Primăriei Comunei Rau de Mori: - S-au reparat și…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

20 de ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

20 de ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

20 de ore ago