Comuna Băcia – un pas înainte spre introducerea canalizării la Totia

După ce Consiliul Judeţean a găsit soluţia pentru ca şi satele depopulate să beneficieze de obţinerea de finanţare europeană pentru modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată, administraţiile locale lucrează la întocmirea documentaţiei tehnice a proiectului. Cererile de finanţare trebuie depuse la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Timişoara, termenul limită fiind 30 octombrie.
În acest sens, Primăria comunei Băcia face toate demersurile necesare pentru a obţine fonduri în vederea realizării infrastructurii pentru apă uzată în Totia, documentaţia fiind aproape gata. „Localitatea Totia este singura din comună care nu are canalizare, de aceea dorim să rezolvăm şi aici această problemă. Am avut o discuţie cu proiectantul. Atât studiul de fezabilitate cât şi proiectul tehnic sunt aproape finalizate, urmând ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie depusă documentaţia“, declară Florin Alba (foto), primarul comunei Băcia.
Odată cu realizarea infrastructurii pentru apă uzată în satul Totia sunt necesare şi lucrări la staţia de epurare de la Tâmpa. În prezent, aceasta nu are capacitatea necesară pentru a prelua şi cantitatea de apă uzată care ar veni de la Totia. „Este un proiect mai amplu, deoarece am vrea să introducem şi staţia de epurare de la Tâmpa. Acolo vor fi necesare unele modificări. Probabil, se va face o retehnologizare, pentru a putea prelua şi cantitatea care urmează să vină de la Totia, ceea ce nu ar fi posibil în momentul de faţă“, afirmă Florin Alba. (A. Brandisz)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago