Comuna Bãtrâna ar putea fi lipitã la Dobra

Nicolle Ebner

Conform noilor normative impuse de Guvernul Boc, prin care se stabileşte numărul maxim de angajaţi ai primăriilor, în funcţie de numărul de locuitori, Primăria comunei Bătrâna poate fi considerată deţinătoarea unui record absolut. Cu 160 de locuitori, Primăria Bătrâna ar trebui să aibă doar 1,8 angajaţi.

Au doar şase salariaţi
Comuna Bătrâna, „puţin izolată şi uitată de lume, dar cu oameni cu suflet mare şi blagoslovită de Mama Natură cu un peisaj dumnezeiesc, ce te determină întotdeauna să revii pe aceste meleaguri de vis”, după cum spune chiar primarul Radu Herciu, ar putea să nu mai existe. Conform noilor normative impuse de Guvernul Boc, cu scopul reducerii cheltuielilor de la bugetele locale, în Primăria Bătrâna ar trebui să lucreze doar 1,8 angajaţi, deoarece comuna numără doar 160 de locuitori. Tot legea spune că, totuşi, într-o primărie de comună mică, aşa cum este Bătrâna, pot lucra 10 funcţionari, dar ce te faci, dacă bugetul nu suportă asemenea cheltuieli? „Nu vom avea niciodată 10 angajaţi, chiar dacă legea ne dă voie, pentru că nu ne permitem asemenea cheltuieli. Vechea lege ne dădea voie să avem 12 salariaţi dar noi funcţionăm, de ani de zile, cu şase”, spune primarul comunei Bătrâna. Până vineri, 9 iulie, Prefectura Hunedoara va definitiva organigrama pentru fiecare din cele 69 de primării hunedorene. Cât despre comuna Bătrâna, „la un număr atât de mic de locuitori, nu cred că se justifică toate cheltuielile susţinerii unei primării. Nu exclud varianta iniţierii unui proiect de lege, prin care să cerem o reorganizare administrativ teritorială şi să alipim comuna Bătrâna de comuna Dobra. Rămâne să analizăm mai profund acest aspect”, a declarat prefectul Attila Dezsi. Oricum, acest lucru nu ar fi posibil decât din 2012, după expirarea mandatului primarului ales de comunitate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago