La o primărie mică şi bugetul este unul la fel de mic. Aşa se întâmplă şi la Ribiţa, unde edilul-şef Ioan Faur (foto) încearcă să facă faţă investiţiilor, accesând bani europeni. Bugetul local, cu toată indexarea taxelor din 2013, tot subţirel a rămas.
Trecut bogat, prezent… cam sărac
„La Ribiţa, taxele locale au fost indexate cu cele 16,05 procente prevăzute de hotărârea guvernamentală. Impozitele nu au mai fost majorate de cinci ani. Oricum, această majorare nu se poate spune că este una semnificativă, deoarece beneficiem de reducerea la jumătate a grilei de impozitare, făcând parte din Ţara Moţilor, pentru care există o lege de susţinere. Dacă lumea plăteşte taxele până în 31 martie, există o reducere suplimentară de 10 procente. Oamenii vin după ajutoarele de încălzire şi mai plătesc. Totalul generat de impozitele provenite de la persoanele fizice şi juridice ajunge la 60.000 de lei. Cei de la fabrica de volane ne aduc la buget 250.000 de lei. Însă acum, au venit cu rugămintea să le reducem dările pentru 2013, pentru a-i ajuta în procesul de redresare. Avem în vedere o reducere de 10-15 la sută, dar să vedem ce hotărăsc membrii consiliului local”, a spus primarul Ioan Faur.
Amenzile sfidează justiţia
Dacă strângerea impozitelor nu pune mari probleme, valoarea amenzilor neachitate depăşeşte orice aşteptări. „În general, persoanele fizice plătesc, nu se pune problema. Avem însă probleme cu două firme care au spaţii închiriate de la noi şi sunt restanţiere cu chiria, aplicându-li-se penalităţi. Avem şi amenzi pe care nu le putem recupera, pentru că oamenii nu au venituri, nu au bunuri pe numele lor şi în această situaţie e greu să poţi să recuperezi ceva. Acestea însumează în jur de 70.000 de lei. Există o persoană care are amenzi de 25.000 de lei. Nu ştim ce şanse de recuperat banii avem. Nu avem ce să executăm. Sunt şi şomeri în comună, în ultima perioadă, crescând numărul lor. S-au făcut anul trecut în jur de 100 de disponibilizări. Dosarele sociale nu sunt în număr mare, ci doar vreo 20 de persoane, pentru că lumea nu se prea încadrează la capitolul social, dacă deţine pământ”, a mai arătat edilul-şef din Ribiţa.
Fără bani nu mişti nimic
Dacă bugetul local nu e unul darnic, Uniunea Europeană este. Aşa că proiectele investiţionale vin din urmă. „Am încheiat proiectul demarat pe 125A, pentru modernizarea drumurilor agricole (un milion de euro), iar pentru centrul de informare turistică accesat pe Măsura 313, urmează ordinul de începere a lucrărilor. Mai avem un proiect pentru torenţi, iar pe GAL, am prins reabilitarea căminului cultural din Dumbrava de Jos, fiind cam singurul rămas nereabilitat. Din 2014, aşteptăm alte axe de finanţare, pentru că ne-am mai dori apă şi canalizare pentru Ribiţa, Crişan şi Uibăreşti”, a spus, în încheiere, Ioan Faur, primul gospodar al comunei Ribiţa. (M. Şerban)
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…