Comuna Teliucu Inferior: În iunie, demarează investiţiile susţinute cu bani europeni
Primarul comunei Teliucu Inferior, Daniel Pupeză (foto) speră ca începutul lunii Iunie să vină cu o veste bună, în ceea ce priveşte implementarea unui proiect european, care are o importanţă majoră pentru dezvoltarea şi modernizarea comunei.
„Suntem pe ultima sută de metri cu începerea lucrărilor la proiectul european câştigat pe Măsura 322. Am reuşit să luăm, printr-un Fond de Garantare, un împrumut de care aveam nevoie pentru demararea investiţiei. E un avans pentru debut, însă banii ni se vor returna. Implică o dobândă foarte bună, comparativ cu ceea ce oferă, în momentul de faţă, unele instituţii bancare de pe piaţa de profil din România. Preconizăm că în 1 Iunie vom da şi ordinul de începere a lucrărilor”, precizează primarul Daniel Pupeză.
Amintim că programul european, în valoare de 2,5 milioane de euro, are mai multe componente cum ar fi: alimentare cu apă şi canalizare în Colonia Frontul II, ce aparţine de satul Teliucu Superior, reabilitarea a trei cămine culturale, şi anume cel din Teliuc, Cinciş şi Izvoarele, construirea unei noi grădiniţe în Teliucu Inferior, amenajarea şi modernizarea unui parc la Cinciş, achiziţionarea unei autovidanje şi realizarea canalizării pe Strada Zorilor din satul centru de comună. (M.Şerban)