Anunţul lui Florin Oancea, primarul Devei, privind înscrierea în competiţia pentru ocuparea onorantei poziţii de preşedinte al Organizaţiei judeţene a PNL, la care se adaugă convingerea că va fi câştigător, mă determină să cred că schimbarea pe care o va aduce va însemna foarte mult pentru modul de a face politică modernă, cu adevărat liberală.
Cu Florin am fost colegi de administraţie. Acum rămânem colegi de partid. Ştiu că are calităţile necesare unui bun organizator şi ale unui bun coleg.
Împreună, am format o adevărată echipă la Primăria Deva iar provocările profesionale, devenite din ce în ce mai intense, au fost depăşite cu succes sub coordonarea lui. În acelaşi timp, în PNL, Florin a fost un bun coleg, un adevărat liberal, dispus oricând să-i ajute pe toţi cei care i-au cerut sprijinul.
Dragi colegi liberali,
Este timpul să arătăm că ştim să facem politică liberală modernă! Împreună cu Florin Oancea, viitorul preşedinte, liberalii trebuie să aibă un cuvânt mult mai important în politica hunedoreană şi, de ce nu, cu ambiţie şi tenacitate, în politica naţională.
Sunt convins că, la alegerile care vor avea loc în scurt timp, Florin Oancea va avea votul majorităţii liberalilor din judeţul nostru. Votul pentru Florin Oancea înseamnă votul pentru o organizaţie PNL puternică şi unită!
Odată ales, Florin Oancea va fi preşedintele organizaţiei judeţene a PNL dar, în acelaşi timp va fi şi LIDERUL acesteia!
Împreună cu preşedintele nou ales, noi, liberalii hunedoreni îl susţinem şi îl vom vota pe Ludovic Orban pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal!
Succes, Florin Oancea! Succes PNL Hunedoara!
Vasilică Potecă – senator PNL Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Deva, de ce nu sta foarte bine? De ce il periati atat?concret-nu avem piscina olimpica si sala polivalenta noua , ambele promise, Bulevardul 22 Decembrie , trotuare , arata nasol. Incinta Cetatii Deva nu e terminata, Mall Deva , cel de langa Piata Centrala Deva , partea dinspre Baroul Deva nu e finisata, se vad BCA -urile dinspre strada…Liceul Auto nu are inca sala de sport (atentie ,sunt 2 unitati acolo, cea din dacia, si cea de pe B-dul 22 decembrie, , 2 cladiri si niciuna nu are macar o sala!), industrie zero barat. Florine, te-ai intrebat , ce lasi in urma? Aceste intrebari le stii din mandatul trecut, dar inca nu ai venit cu faptele, caci din vorbe , ne-ai facut…si ar mai fi, dar nu mi-ar ajunge o noapte sa scriu, mai las si pe altii.
Adaugiri-parcul de la Opera , cel de langa Catedrala Ortodoxa noua, ar trebui refacut, caci azi -maine se termina Catedrala si va avea loc sfintirea ei si parcul arata nasol. Biserica din Dacia si cea de pe Str. Dorobanti nu sunt terminate, miscandu-se extraordinar de greu. Bisericile ortodoxe de peste liniile CFR si cea din Vile Noi -stau mai rau cu constructia! Casa de Cultura Dragan Muntean arata ca dupa razboi, iar blocurile de pe langa ea , nu sunt anvelopate, izolate, la fel ca 95 la suta din blocurile Devei.
Asta e mostenirea celor 30 de ani de pesedism adica jaf la drumul mare, si care din pacate nu se poate repara intr-un an sau doi. Judetul HD e unul dintre cele mai sarace din Ardeal datorita prezentei inca puternice a furtului national care se numeste psd.
Si PNL-ul e tot ca PSD. Cine va conduce ? Oancea. Un hot ajutat de militianul puscarias cu fata de interlop berbecaru.