Ieri, marţi, 11 octombrie 2016, la Senatul României a avut loc vizita preşedintelui Republicii Slovacia, domnul Andrej Kiska, însoţit de o delegaţie oficială.
Întrevederea preşedintelui slovac cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului României a avut loc la salonul “Constantin Brâncoveanu”.
Din delegaţia Senatului României a făcut parte şi domnul senator Dorin Păran, care a reprezentat Grupul ALDE (Liberal Conservator).
Tema discuţiilor întrevederii a fost legată de întărirea relaţiei pozitive dintre România şi Slovacia la nivel politic şi economic, precum şi cooperarea celor două ţări in zona Euro – Atlantică. (Consilier de presa A.M.)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago