29.12.2023

 

 

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, ieri, într-o şedinţă de plen în regim hibrid, cele trei iniţiative legislative, ale unor colegi afiliați grupului UDMR, privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a comunităţii maghiare din România. Două iniţiative ale UDMR au fost respinse cu 260 de voturi pentru, 16 contra şi o abţinere, iar o iniţiativă cu 255 de voturi pentru, 15 împotrivă şi o abţinere.

 

”România este stat național suveran, independent, UNITAR și INDIVIZIBIL. Orice inițiativă privind autonomia Ținutului Secuiesc trebuie eliminată din procedura legislativă cu maximă celeritate. Iar acest lucru l-am demonstrat azi prin votul covârșitor de respingere pe care l-am dat în plenul Camerei Deputaților la cele trei proiecte de lege depuse de doi colegi deputați, afiliați grupului UDMR.

 

Mă bucur că Parlamentul a înțeles perfect justețea demersului inițiat de către premierul României, Marcel Ciolacu care a solicitat convocarea de urgență a unui plen, astfel încât aceste proiecte legislative să primească votul final din partea Camerei Deputaților.

 

Autonomia Ținutului Secuiesc este contrară legii supreme și deci nu poate fi considerată o expresie a democrației. Așa cum spunea și premierul Marcel Ciolacu, astfel de propuneri legislative izolate, care vizează autonomia Ținutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice, nu au ce căuta într-un stat democratic”, a declarat Natalia-Elena Intotero, deputat PSD și ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

 

”Îmi exprim convingerea că și colegii mei, senatori să dea un vot de blam acestor inițiative, întrucât Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, votul decizional fiind în Senat”, a mai declarat Natalia-Elena Intotero.

 

De asemenea, deputatul PSD, Natalia-Elena Intotero a salutat decizia preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis de a demara o consultare amplă în Parlament pentru a identifica mecanismele statutare, procedurale, astfel încât procedurile neconstituţionale să nu poată fi înregistrate la Camera Deputaţilor.

 

Vă invit să fim responsabili atunci când vorbim despre autonomia Ţinutului Secuiesc!

 

Natalia-Elena INTOTERO

 

Deputat PSD Hunedoara

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pe-al nostru steag e scris Unire…

Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a devenit una dintre cele mai dragi…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cine și de ce-i în­tărâtă? Cârcotași avi­zați din sudul județului ne-au povestit că se pregătește…

2 zile ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să obțină finanțare pentru zeci…

2 zile ago

Bulina neagră

Cristian V., recidivist din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

2 zile ago

În ce țară trăim! Primă de pensionare de 100.000 de euro la o instituție de stat

Prima de pensionare a unui director de la Romsilva este echivalentul a 100.000 de euro.…

2 zile ago

Se întâmplă și de-astea! Bătuți din cauza unui loc de parcare

Polițiștii i-au reținut pe doi frați din Hațeg, după ce ei i-au bătut pe alți…

2 zile ago