Comunicat de presă al deputatului Eleonora-Carmen Hărău

Guvernul a aprobat Normele metodologice de aplicare a legii privind procedura adopţiei, în ultima şedinţă de Guvern, la mai mult de 2 ani de la depunerea iniţiativei liberale de modificare a legii adopţiei.
Modificările, propuse de liberali şi legiferate pe parcursul anului 2016, reduc mult birocraţia eliminând 12 formulare anterior prevăzute în proceduri.
Totodată s-a flexibilizat şi transparentizat procedura de potrivire iniţială dintre copiii adoptabili şi familiile atestate, realizându-se direct la nivel judeţean sau on-line prin intermediul Registrului naţional pentru adopţii.
De asemenea, noua lege prevede acordarea unui concediu de acomodare de maximum un an de zile şi a unei indemnizaţii lunare de 1.700 de lei pe perioada acestui concediu, oricăruia dintre soţii familiei care adoptă un copil peste 2 ani, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit.
Partidul Naţional Liberal s-a implicat şi a susţinut aceste modificări legislative, pentru a facilita întâlnirea dintre copiii abandonaţi din sistem (constant cca. 60.000 în ultimii ani) şi familiile iubitoare doritoare să le ofere grijă şi dragoste părintească.
La 30 iunie 2016, în Registrul naţional pentru adopţii, erau înregistraţi 3.250 de copii adoptabili din care 2.716 erau eligibili pentru adopţie naţională iar 534 pentru adopţie internaţională. De asemenea, 1.800 de familii erau atestate pentru adopţie naţională şi alte 81 pentru adopţie internaţională.
Îi asigur de tot respectul meu şi de sprijin, în continuare, pe toţi cetăţenii judeţului care doresc să adopte copii.

Eleonora-Carmen Hărău, deputat PNL de Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago