Hunedoara este în acest moment pe un drum al schimbării în bine. Programul PSD din perioada 2016-2020 a fost unul de succes, cu multe schimbări la nivel de judeţ şi cu multe proiecte şi contracte semnate, atât pentru proiecte cu finanţări nerambursabile, cât şi pentru unele investiţii susţinute de bugetul propriu al judeţului, pentru perioada 2020-2024.
PSD şi-a construit platforma program strict pe solicitările şi priorităţile pe care cetăţenii judeţului le-au avut de-a lungul timpului, membrii partidului fiind în permanenţă în contact cu hunedorenii. Astfel, cu dorinţă şi dedicare, am reuşit relansarea proiectelor abandonate de PNL, proiecte pe care cetăţenii judeţului şi le doreau finalizate.
PSD continuă investiţiile în fiecare localitate în parte, indiferent de culoarea politică a primarilor, punând pe primul loc nevoile oamenilor şi nu orgoliile politice. Astfel, vom continua proiectele legate de sănătate, drumuri, reţele de apă şi apă uzată, mediu, turism, educaţie, patrimoniu, agricultură, sport, cultură, culte. Implicarea noastră va fi maximă în absolut toate domeniile menţionate!
Judeţul Hunedoara trebuie să fie un judeţ prietenos şi dinamic, un judeţ care să facă paşi înainte, aşa cum se întâmplă încă de acum patru ani, de când i s-au redat direcţiile corecte de dezvoltare, investind, spre exemplu, doar în sănătate 40 de milioane de lei, într-o perioadă în care sistemul de sănătate trebuie să facă faţă solicitărilor mai mult ca oricând. Se vede, în această perioadă grea pentru toată lumea, că proiectul privind reparaţiile capitale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva este absolut necesar, el începând în 25 aprilie 2019 şi având termen de finalizare în 30 aprilie 2023. Modernizările şi dotările laboratorului de radiologie şi imagistică medicală, a laboratorului de medicină nucleară, precum şi extinderea cabinetului de pediatrie din cadrul Ambulatoriului integrat SJU Deva, sunt procese în plină desfăşurare, ce se vor finaliza în 30 iunie 2021. De asemenea, s-au alocat fonduri şi pentru Spitalul de Urgenţă din Petroşani, o unitate sanitară vitală pentru Valea Jiului.
Chiar dacă sistemul de sănătate – azi – reprezintă o provocare nu tocmai uşoară, inclusiv din punct de vedere financiar, el trebuie dezvoltat astfel încât să fie sustenabil şi în viitor, lucru de care PSD ţine cont.
Proiectul pentru sănătate este complex, dar prin el încercăm să facilităm accesul la aceste servicii, pentru toate categoriile de vârstă şi pentru toate categoriile sociale, din întreg judeţul Hunedoara.
Continuăm!
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara
Comandat de PSD – Organizaţia Judeţeană Hunedoara CMF – 21200019 Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva
Vorbesc gurile rele că un angajat de la o unitate medicală din zonă scuipă pe…
Start în campania electorală pentru turul al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale. Duminică, 18…
Magdalena Șerban În organizarea Consiliul Județean Hunedoara și a Centrului de Cultură și Artă al…
Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a rezolvat o problemă a unora dintre cetățenii…
I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție,…
Un bărbat din municipiul Lupeni s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de distrugere după…
View Comments
Taci ma escrocule din gura, te-ai imbogatit pe voturile prostovanilor care te-au votat cu doua maini. De unde ai adunat tu atata avere in Bejan si in Deva si conturi de sute de mii de euro? escrocule.
este ce-l mai bun presedinte de consiliu judetean... ne da contracte functii
merem si la curve inpreuna o sa ma imbogatesc fraierilor