Valea Jiului este parte a unor proiecte europene de anvergură, menite să sprijine economic zona. Astfel, pentru judeţul Hunedoara, în cadrul programului Investiţii Teritoriale Integrate – ITI, bugetul total preconizat este de circa 1,5 miliarde de euro.
Proiectul a prins contur în guvernarea PSD, perioadă în care s-au făcut şi primii paşi consistenţi, incluzând şi vizite ale miniştrilor PSD în zonă, cu discuţii aplicate şi strategii concrete.
Cert este că, în urma negocierilor, PSD a reuşit să includă Valea Jiului pe proiecte finanţate din fonduri europene dedicate, în cadrul Iniţiativei Teritoriale Integrate (ITI) pentru exerciţiul bugetar european 2021-2027, ceea ce înseamnă că ITI trebuie să devină operaţional până la începutul anului 2021.
De altfel, în luna iunie a acestui an, a avut loc o altă întâlnire, la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, reprezentanţi ai ADR Vest, dar şi ai celor şase unităţi administrative din Valea Jiului. Scopul întâlnirii a fost acela de a identifica cele mai eficiente mijloace de suport în vederea pregătirii cât mai adecvate a localităţilor din Valea Jiului pentru accesarea oportunităţilor de finanţare.
De asemenea, s-au stabilit priorităţile pentru următoarea perioadă de programare şi stabilirea cadrului partenerial adecvat pentru implementarea strategiei pentru tranziţia de la cărbune a Văii Jiului.
Progresul ITI
În 2017, Comisia Europeană a lansat iniţiativa Platformei pentru regiuni carbonifere în tranziţie cu scopul de a asista tranziţia energetică în regiunile carbonifere din Europa. Valea Jiului a fost inclusă în această iniţiativă, alături de alte 13 regiuni cu tradiţie minieră din Europa.
În baza acestei decizii, Ministerul Fondurilor Europene a cerut şi primit asistenţă tehnică de la Comisia Europeană (Serviciul de Sprijin pentru Reforme Structurale – SRSS) pentru a se elabora Strategia pentru tranziţia de la cărbune în Valea Jiului.
În septembrie 2019, Roxana Mânzatu, ministru al Fondurilor Europene la acea vreme, anunţa, chiar din Valea Jiului, faptul că se pregăteşte deja finalizarea proiectului pe asistenţă tehnică, care va face posibil ca, în următoarele nouă luni, un grup de experţi la nivel european să lucreze, în parteneriat cu reprezentanţii comunităţii din Valea Jiului, la elaborarea Strategiei ce va sta la baza solicitării de fonduri europene în cadrul ITI.
Ca urmare, pe 10 decembrie 2019, Ministerul Fondurilor Europene a organizat reuniunea de lansare a proiectului de asistenţă tehnică, consultantul selectat pentru elaborarea strategiei este PricewaterhouseCoopers România.
ITI este un proiect în care guvernarea PSD a crezut, pe care l-a susţinut constant, pe care l-a negociat cu Comisia Europeană pentru a oferi locuitorilor din Valea Jiului perspective concrete. Solicităm Guvernului PNL să susţină acest mare proiect pentru Valea Jiului, care trebuie lansat la începutul anului 2021, să fie prezenţi în judeţ, aşa cum a fost Guvernul PSD. Având în vedere că, în ultimele luni, România trece prin cea mai dificilă perioadă, în care împrumuturile externe cresc, perspectivele scad, nu au bani de pensii şi salarii, nu au proiecte de relansare pentru economie, este greu de crezut că actualii guvernanţi vor reuşi să valorifice acest proiect pentru judeţul Hunedoara!
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…