Da, mă aflu într-o situaţie specială în această perioadă dar, doamnă Stănescu, spre surprinderea dumneavoastră, Dumnezeu mi-a ocrotit sănătatea. Contrar aşteptărilor exprimate de dumneavoastră, sunt acelaşi preşedinte al PSD Hunedoara care, împreună cu echipa sa, v-a demonstrat în două rânduri în această toamnă că hunedorenii nu au încredere în dumneavoastră. Sunt acelaşi preşedinte ales al Consiliului Judeţean Hunedoara care tratează cu responsabilitate fiecare problemă a judeţului. Nu politic şi nu conjunctural, aşa cum o faceţi dumneavoastră.
Pot înţelege multe, sunteţi la început de drum şi derapajele pot fi iertate, dar obrăznicia cu care insistaţi mecanic să aruncaţi vina oriunde numai nu în propria ogradă nu, este iritantă chiar şi pentru votanţii dumneavoastră. „Pee-See-Dee” – atât puteţi spune după mai bine de un an de când vă aflaţi la guvernare, PNL şi dumneavoastră, ca secretar de stat demisionar. Aţi construit bugetul, aţi avut toată guvernarea, toate pârghiile, aţi dispus discreţionar de toate fondurile şi, cu toate acestea, nu vă asumaţi nimic?
Guvernul din care faceţi parte a pedepsit zeci de mii de hunedoreni doar pentru că, după cum a afirmat modelul dumneavoastră politic, doamna senator în retragere Carmen Hărău, cetăţenii din localităţile conduse de primari PSD „nu au avut inspiraţie la vot”. De fapt, această afirmaţie pare extrasă dintr-o şedinţă a Biroului Politic al PNL Hunedoara, forul în care decideţi cum să-i pedepsiţi pe cei care au avut „proasta inspiraţie” de a nu vă vota. Acesta este discursul, acesta este principiul.
Aţi fost director economic al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva. Înainte de a-mi cere socoteală mie pentru măsurile pe care le-am luat în primele luni de mandat, aţi face bine să explicaţi public modul în care aţi gestionat contractele de lucrări în perioada de „glorie” a afaceriştilor liberali mufaţi la conducta cu bani publici. De asemenea, vă invit să faceţi lumină şi să explicaţi sursa datoriilor istorice acumulate de SJU Deva în timpul mandatului dumneavoastră.
Şi, pentru că aţi fost director economic, deci vă pricepeţi la nivel teoretic cu principalele operaţii în matematică, vă invit să faceţi public un calcul simplu: câţi bani a alocat în această săptămână Guvernul dumneavoastră pentru localităţile din judeţ conduse de PNL şi câţi pentru cele conduse de primarii PSD? Aştept să mă corectaţi: localităţile unde alegătorii „nu au avut inspiraţie”, cu primari PSD, au primit de aproape 6 ori mai puţini bani decât cele cu primari PNL. „Orice acuzaţie de criteriu de partid este puerilă”, spune doamna Stănescu. Chiar aşa?
Mă întreb: acesta este şi motivul pentru care refuzaţi sistematic, cu o îndârjire fără margini, să rezolvaţi problema funcţionării Complexului Energetic Hunedoara din care face parte şi Termocentrala Mintia? Aşa vreţi să-i pedepsiţi pe locuitorii Devei şi pe minerii din Valea Jiului? Aveţi soluţia, v-am explicat public de sute de ori: există o ordonanţă de urgenţă pe care, dacă aţi avea bunăvoinţă s-o aplicaţi, aţi putea salva şi angajaţii Complexului Energetic Hunedoara, dar şi consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. Constat cu regret că nu aveţi nici bunăvoinţă şi, cred, nici capacitatea de a rezolva această problemă.
Doamnă, ştiu că veţi înţelege prea puţin din ceea ce vă spun. Sunteţi la început de drum, dar aţi început prost. Rolul pe care ar trebui să înţelegeţi de ce l-aţi primit prin vot este de a rezolva problemele oamenilor, de a munci în slujba ţării. În schimbul indemnizaţiei pe care o veţi primi, va trebui să veniţi cu rezultate, cu legi bune pentru români, nu cu mesaje ieftine, populiste, care nu ţin loc nici de foame, nici de căldură. Şi, da, vă amintesc: veţi da socoteală pentru fiecare gest pe care îl faceţi de-acum înainte. Căutaţi modele adevărate în politică, oameni înţelepţi, echilibraţi, care ştiu să răspundă nevoilor oamenilor. Încercaţi să vă dirijaţi energiile spre fapte bune şi utile.
Şi, încă ceva: puţină modestie nu v-ar strica… Faptele sunt cele care ne deosebesc, nu vorbele.
Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…