FlashPolitica si administratie

Comunicat de presă. PSD NU susţine legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc!

PSD va vota împotriva acestui proiect de lege şi îl va respinge URGENT la Senat, care e cameră decizională. Acest proiect a fost aprobat TACIT de Camera Deputaţilor, deci NU PRIN VOTUL Camerei.
Trebuie să ştiţi adevărul – PSD a votat împotriva acestei legi şi în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. Acest proiect are NUMAI rapoarte de respingere şi avize NEGATIVE, fiind introdus pe ordinea de zi cu raport de RESPINGERE, dar pentru că Parlamentul nu a funcţionat, el a trecut TACIT.
Nici eu şi nici un coleg din PSD nu am votat pentru această lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc! Mai mult, GUVERNUL a trimis PUNCT DE VEDERE după mai bine de două luni de când i-a fost solicitat, după ce se împlinise deja termenul de adoptare tacită! PSD a sesizat, la momentul respectiv, că acest proiect va trece TACIT, trimiţând o adresă Comisiei pentru Administraţie, condusă de PNL, care a avut nevoie de trei săptămâni ca să dea un raport pentru această lege.
În data de 9 martie, legea a fost propusă pentru ordinea de zi a următorului plen al Camerei Deputaţilor, urmând ca ea să fie RESPINSĂ în plenul Camerei. Pe 13 martie a apărut cazul senatorului PNL infectat cu COVID-19, Parlamentul suspendându-şi activitatea. A urmat o singură şedinţă, pe 19 martie, pentru aprobarea stării de urgenţă în plen comun, NU în plen al Camerei Deputaţilor. Pe 24 martie, când această lege a fost ADOPTATĂ TACIT, sistemul online de vot al Camerei Deputaţilor nu era pus la punct.
PSD nu a putut, practic, supune fizic la vot de respingere în plen această lege şi reamintesc – TOATE comisiile au RESPINS-O. Dacă legea ajungea în plenul Camerei, înainte ca Parlamentul să îşi suspende activitatea, AR FI FOST RESPINSĂ.
Vă reamintesc că parlamentarii PSD Hunedoara NU AU VOTAT NICIODATĂ astfel de legi, deşi au mai fost proiecte similare de-a lungul timpului. Şi atunci ne-am opus şi ne vom opune mereu unor astfel de legi!

Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara

2 comentarii la „Comunicat de presă. PSD NU susţine legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc!

  • “Senatul a adoptat tacit un proiect de lege: autoritățile locale sunt obligate să folosească oficial în comunitățile unde o minoritate națională are peste 20% limba minorității respective. Proiectul vizează, de fapt, impunerea limbii maghiare în localitățile din Transilvania, dominate de minoritatea maghiară. Pe 30.03.2020, în plină pandemie de corona virus, proiectul a primit aviz POZITIV de la Comisia Juridică a Senatului, condusă de Șerban Nicolae și dominată de PSD. Pe 8.04.2020 a fost adoptat tacit de Senat, unde PSD are singur majoritate.” Este adevărat, domnule deputat Nistor Laurențiu, preşedinte a Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara ? Dacă da, poate aveți un punct de vedere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura