Actualitate

Conacul generalului Berthelot, pe o monedă de argint

Maximilian Gânju

Banca Naţională a României va lansa, începând din 22 aprilie, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Henri Mathias Berthelot. Astfel, aversul monedei redă conacul generalului Berthelot din comuna Fărcădinul de Jos (în prezent General Berthelot), judeţul Hunedoara, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „10 LEI“, stema României şi anul de emisiune „2019“.

Reversul monedei prezintă portretul lui „Henri Mathias Berthelot“, inscripţiile în arc de cerc „HENRI MATHIAS BERTHELOT“ şi anii între care a trăit „1861-1931“. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Vor fi bătute doar de 300 de astfel de monede din argint, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 350 de lei.
Monedele din argint cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Henri Mathias Berthelot au putere circulatorie pe teritoriul României, iar lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura