Reorganizarea activităţii Primăriei Deva se amână! Asta, după ce câţiva dintre cei care au primit preavize, au atacat în instanţă hotărârea, iar instanţa a suspendat punerea în aplicare a hotărârii Consiliului Local Deva privind noua organigramă, până la judecarea cauzelor.
Reamintim că aproape 170 de posturi au fost desfiinţate la Primăria Deva prin reorganizarea Aparatului de specialitate al primarului şi instituţiilor publice din subordinea Consiliului Local. De la 719 posturi urmează să rămână doar 551. Hotărârea de consiliu local privind reorganizarea activităţii a fost iniţiată de primarul Florin Oancea, ea fiind votată de consilierii locali, scopul reorganizării fiind acela de a eficientiza activitatea funcţionarilor primăriei în relaţia cu cetăţenii municipiului Deva.
„În urma reorganizării s-au desfiinţat 168 de posturi reprezentând funcţii publice de conducere, de execuţie şi funcţii contractuale, şi s-a realizat o economie la bugetul local de aproape un milion de lei, în fiecare lună. În mandatul meu de primar am constatat că mulţi deveni sunt nemulţumiţi de modul în care unii dintre angajaţii Primăriei îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu în relaţia cu publicul”, declara primarul municipiului Deva la acea vreme. El a arătat că toţi funcţionarii primăriei vor fi testaţi profesional şi a dat asigurări că pe funcţii vor rămâne doar profesioniştii. Se pare că mulţi salariaţi din instituţie trag mâţa de coadă, lucru care i-a nemulţumit pe şefi, aşa cum era firesc.
Însă, surpriză! Punerea în aplicare a hotărârii consiliului local a fost suspendată de instanţă. Pentru că unii funcţionari, nemulţumiţi că vor fi daţi afară, au atacat decizia respectivă. Iar până la judecarea fondului acţiunii, salariaţii vizaţi merg în continuare la lucru. Iar preavizele nu îşi mai fac efectul. Aşadar, mai este de aşteptat, dar sigur deznodământul va fi în favoarea legii. Reorganizarea primăriei a fost făcută prin adoptarea unei noi organigrame, organigramă aprobată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Situaţia pare trasă la indigo ca aceea de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Acolo, a trebuit să treacă aproape un an pentru ca organigrama nouă să poată fi pusă în aplicare.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…