Luni, în a doua zi de Paşti, la Deva, vor avea loc două Concerte Pascale susţinute de două prestigioase formaţii corale.
Este vorba de Corul de cameră „Preludiu” din Bucureşti, condus de Voicu Enăchescu, un cor care are o activitate de 40 de ani, şi de corul Catedralei Episcopale „Sfântul Nicolae”, din Deva.
Cele două formaţii corale vor concerta în ziua de 16 aprilie la Biserica greco-catolică „Immaculata” , începând cu ora 12,00 şi la Catedrala ortodoxă „Sfântul Nicolae”, de la ora 18,00.
Concertele amintite sunt organizate cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice Lugoj, al Episcopiei Ortodoxe a Devei şi Hunedoarei, Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Hunedoara şi Uniunii Culturale a Rutenilor din România, cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi a Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian, Episcopul Lugojului. (M. Crivăţ)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…