Categories: Fara bascalie

Concluzii subiective după o emisiune TV

Invitat ieri în emisiunea „Ora exactă” a lui Alin Bena, am avut cel puţin o certitudine – că ne vede multă lume, dacă ar fi să ne luăm după măsurătorile de audienţă.
Subiectul emisiunii – scandalul de la Primăria Deva, nu mai detaliez, că personal, m-am săturat de acelaşi şi acelaşi model de şedinţă de consiliu a unei reşedinţe de judeţ. Nu am vorbit prea mult în emisiune, nimeni nu a putut să o facă, dar am asistat la absurdul perfect – cetăţeni din Hunedoara sunau să o certe pe Monalise Hihn şi să-l apere pe primarul Devei, un cetăţean din municipiu îi cerea Monalisei să tacă, pe motiv că ea e din Hunedoara, nimeni nu se referea la tema pusă în discuţie, respectiv circul în exces, ci la faptul că orice s-ar spune, primarul a mai făcut câte ceva, chiar dacă nu-i perfect etc.
Punctele de vedere nu fac decât să arate nivelul deplorabil al raportării cetăţenilor la politică. Mai precis – Monalise Hihn era o prezenţă fizică, în studio, noroc că ştie să se apere, că altfel ar fi roşit de jenă, dar oricum, cei care cu dragă inimă ar fi înjurat-o aveau pe cine – are curajul de a-şi asuma punctele de vedere, oricare ar fi ele! Nici unul dintre cei care au telefonat nu a avut curajul să-şi spună numele – aşa se petrec lucrurile cu cei care acuză şi înjură – preferă anonimatul şi laşitatea protectoare. Nici unul dintre ei nu ar deschide gura, dacă ar fi obligat să se prezinte – e tipic pentru aceşti indivizi. Sunt cei ce comentează şi pe la ziar – „nelu” sau mai ştiu eu cine, care înjură şi fug.
În altă ordine de idei, vorbeam de circul în exces. Din păcate, în vremuri grele, ca acestea, pâinea se compensează prin circ de cea mai joasă calitate. Circ care nu face decât să decredibilizeze (dacă se poate mai mult decât este…) lumea politică. Cei care mai au cât de cât scaun la cap se simt din ce în ce mai trădaţi, mai înşelaţi, îngroşând masa mare a absenteiştilor şi permiţând celor care nu pricep nimic să ia decizii în numele lor. Legea de curând votată, cea prin care primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, nu face decât să legitimeze ilegitimitatea. Vom avea primari aleşi cu 15 la sută, care vor lua decizii pentru 100 la sută! România să trăiască!
Plecarea celor care mai pricep ceva va duce nu doar la absenteism, ci şi la scăderea (din nou, dacă se poate mai mult…) calităţii celor implicaţi direct. Se spune că din ce în ce mai mulţi nu doresc să se implice direct. Nu-i nimic, lumea poate fi condusă şi de cei care cred că lira este un instrument popular folosit de manelişti.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Am urmarit si eu emisiunea de ieri, in care frumoasa mona tot improasca cu noroi pe cei care nu sunt de acord cu ea,pe tine te inteleg domnule Gruian esti angajat consilier in consiliul judetean Hunedoara,condus de Molot,trebuie sa-i critici pe adeversari lui Molot pentru ca daca nu iti pierzi serviciul,dar pe frumoasa Mona si pe Bena ,care se dau ziaristi independenti nu ,doar daca sunt platiti de Molot

  • Ma bucur nespus ca ati abordat problema de ieri, pentru ca vroiam sa va propun ceva pe aceasta tema.Nu am apucat decit ultimele 10 min din emisiune si mi-a parut rau, dar oricum nu aveam posibilitatea sa intervin (este aproape imposibil, de fapt e o loterie , cine prinde linia deschisa-dar asta e alta treaba)
    Eu nu am nimic nici cu Monalise(poate are ratingul) nici cu Alin(e riscul lui de cum isi gestioneaza emisiunea)
    Am in schimb, treaba cu atitudinea fata de telespectatori si fata de cei care suna si reusesc sa intre in direct.Sa ajungi sa faci aprecieri ....nici nu stiu cum sa le cataloghez, la adresa lor , este destul de jenant.
    Dar din pacate acesta este publicul emisiunii(precis nu corespunde cu targetul). Aceasta este audienta si nu cea din documentele cu care media se amageste.Acestia sunt oamenii care la noi sunt preocupati de viata si soarta Devei, a judetului. Sunt acei cca 15 % care se vor prezenta probabil si vor hotari si la vot!
    Degeaba analizam citi abonati sunt la televiziunile prin cablu in Deva, degeaba avem statistici de peste 65.000 de locuitori, ca acestea sunt luate in calcul doar de institutiile bugetare care dijmuiesc banii publici(pentru salarii si alte cheltuieli) si de media TV care face calcule de rating. (Ambii se bucura si profita de pe urma acestor cifre)
    Analizati in schimb , cite voturi au fost exprimate pentru, "ungerea in functie" a alesilor nostri si nu veti mai fi mirati.
    Dupa mine urmatoarele luni, vor fi mai bune.Mare parte din produsele alimentare s-au ieftinit cu peste 60%(cartofii, ceapa rosiile) si la carne scaderile sunt semnificative. Veniturile se mentin constante, ba la multe categorii au crescut,bani de vacanta etc. Singurul lucru care le lipsete romanilor este ......CIRCUL !!!
    Asa ca este bine venit!!! Sa vedem insa cine isi asuma riscul de a aborda rolul de circar, pentru ca este o problema...!!! Este posibil sa ramii etichetat astfel si la anul , la alegeri sa ramii cu acelasi ROL!!(Aviz amatorilor !!)
    In rest cu problema consiliului municipal Deva sunt perfect de acord.
    Este un circ penibil, jenant si suparator. Acum depinde insa foarte mult si de cum este prezentat, iar apoi si mai mult de cum este perceput de populatie !!!
    Apropo, culmea este ca Mircia, are sanse foarte multe (de fapt rezulta si din interventiile telespectatorilor) de a fi glorificat in urma sacrificiului(si s-ar parea ca , chiar pe acest lucru mizeaza).
    S-auzim numai de bine !!

  • In Franta exista un acord perfect asupra obligativitatii jurnalistului de a se tine in afara taberelor politice! Opiniile personale si mai ales interesele personale ar trebui sa lase locul obiectivitatii! In emisiunea de ieri "Ora exacta" s-a vazut clar, inca odata, feed-back-ul mesajelor transmise prin mass-media locala! Cel ce sta la baza conflictelor pe plan local, (MOLOT), adept al proverbului latin "divide et impera" reflectat prin "dezbina si stapaneste", nu se poate astepta decat la acest gen de reactii. "Nivelul deplorabil al raportarii cetatenilor fata de politic" este rezultatul "directiei" pe care cu insistenta ne-o indicati mereu! Dispretul, mai mult sau mai putin evident, in functie de perceptia fiecaruia dintre noi, care razbatea prin "sticla" televizorului, fata de cei multi, de oamenii simpli, este de-a dreptul jignitor, indiferent de nivelul cultural al fiecaruia dintre noi sau de statutul nostru social! Manipularea maselor prin mass-media practicata de MOLOT, de acesta data nu a avut rezultatul asteptat!
    Referitor la domnisoara Monalise Hihn, in ultima vreme ne uimeste cu veleitatile domniei sale pentru presa de tip "can-can"!

  • mai domnu Alex si domnu Nelu , nenea Gruian -fost mecanic de camioane la Hunedoara si Deva , nu este angajatul lui dom Molotz ,ziarul ,, Mesagerul Hunedorean ,, adevarat este , a fost infiintat de dl Molotz si de dom Nae Timis , dar in urma diviziunii opiniilor din PNL dom Timis a luat caimacul actiunilor si i-a ramas lui exclusivitatea . Nu ai vazut ca despre dom Molotz pe aici se scriu numai articole critice , in timp ce despre don Nae de la Reea doar laude si osanale. Iaca si bietii presari s-au divizat , cu unii sau cu altii , ca viata este grea si banu se face greu, un articol bun cu laude se plateste de multe ori si doar cu o masa la restaurant , Gruian are ciuda pe anonimii zisi ,, Nelu,alex , secu , dar asa este serviciul lui sa scrie si sa raspunda eventual pentru ce scrie , pe cand nelu , alex , securistu , sunt cititori si pot avea ce opinii vreau ei , tu ziaristule scrii ce -ti permite patronu cu banu iar eu cititorul citesc ce vreau eu , separa rogu-te deontologia ziaristului care voi nu o aveti de deontologia sau libertatea de expresie pe care o am eu cititorul pe forumurile unui ziar de casa care de fapt are drept scop final manipularea maselor la fel ca si HD tv, Radio Hateg ,unde ne canta muzica toata ziua si cand vreau stapanii dau in direct ultimele dezvaluiri despre ,, inamic,,. Tot ce conteaza este filtrul cititorului fata de virusii cu care te infecteaza media , asta este motivul pentru explicarea absenteismului la vot , dar la decizii de schimbare merge lumea gramada si da peste cap sondajele ,, presei libere,, si atunci ziaristii ling manuta ,, noilor stapani,,. secu dixit.....

  • Dragi tovarasi anonimi, continuati! Devine amuzant! :) Varsati-va tot amarul si toata fierea, nimeni nu va stie! Si nu uitati sa vorbiti despre deontologie - arata ca aveti principii!

  • securistu - esti cool! tavi 1 - esti nevindecabil - dar ai farmecul indiscutabil al basescienilor!

  • Draga sandule, iti multumesc de aprecieri.
    Am tras si eu concluzia aceasta,este reciproca, nici eu dar nici tu nu ne mai vindecam! Doar daca ne vopsim blond parul albit.
    Ti-am mai spus de 100 de ori ca nu te ajuta cu nimic daca iti scriu numele- poftim Tamas Iosif te ajuta la ceva??? Vei scrie mai bine si mai frumos???
    Cred ca nu!!!
    Asta ne deosebeste, eu nu sunt persoana publica, decit fizica>
    Eu traiesc din pensie si tu din circ(este insa adevarat ca de cele mai multe ori il faci bine!!!!)
    Ma bucur , ca in ultimul an am reusit sa fac un pic de agitatie (mai aparte)la "fara bascalie".
    "Succesuri" pe mai departe(daca tot ai impresia ca sunt doar probasescian).Fii sigur ca la alegerile urmatoare nu il voi mai vota!!!-Esti mai fericit acum ????
    S-auzim numai de bine !!!

  • @tavi

    normal ca nu-l vei mai vota. Nu mai are dreptul.
    Dar il vei pupa toata viata, acolo unde-l doare pe el de tine si de tara asta.

  • Ce bine ca exista bloguri in care cei ce vor sa scrie liber o pot face fara oprelisti publice sau private pentru ca independenta presei este oricum o utopie.
    In curand veti vedea ca datorita libertatii de expresie promovata de autorii blogurilor presa isi va dovedi decadenta si neputinta de a fi absolut libera

  • Presa nu a fost libera si adevarata niciodata,fie ca presaru e angajat in Australia la Murdoch fie ca la o fitzuica chiar electronica de la Archia a lui nu stiu care imbogatit peste noapte.Oricum o fotografie face cat o mie de cuvinte si o stire filmata face cat o mie de fotografii.(mai bun tv-ul decat ziarul)Contradictiile si schimbul liber de opinii ,,pazeste via ,, si duce la progres in societate
    si chiar mai impune multor nesimtiti un pic de bun simt . Neputintele presei sunt marcate de gradele de libertate in interiorul carora opereaza . Chiar daca jurnalistul miroase vreodata ciorapii patronului ziarului , niciodata nu va scrie despre cum miroseau ciorapii aluia.Dar va scie ca a mers cu trenul si a trecut prin vagoane un cersetor care mirosea urat, sau ca la refugiul Gentiana di muntii Retezat au rupt vandalii usa si au pus-o pe foc.(de fapt au rupt-o jandarmii betzi cand scrii un articol despre chefurile si braconajul facut de jandarmi? stii cati braconeaza in retezat sub obladuirea jandarmilor?)Oricum eu stimez doar pe Tavi I , pe Nelu , pe Alex pentru ca nu-i cunosc si ipotetic vorbind pentru mine sunt corecti in baza prezumtiei de nevinovatie , adica eu nu-i stiu sa fie vinovati cu ceva fata de mine , dar pe domnul ziarist x-sulescu nu-l mai stimez de nici un fel si in momentul cand am vazut ca regleaza ,, tirul ,, selectiv doar asupra unor momentane personalitati , pe care chiar daca nici eu nu le iubesc si stiu mai multe despre ei decat voi ,atunci trebuie sa aduc vorba pe aici despre deontologie , sau despre cei sapte ani de acasa , dar de la unii care au crescut in gara Simeria , sau la Casa de copii din Hunedoara nu ai ce sa pretinzi.Aspune oriunde lucruri adevarate despre ceva sau despre cineva nu inseamna a-ti varsa veninul , ci inseamna transparenta care la noi nu este atata timp cat luati un rahat si-l cosmetizati si apoi il serviti oamenilor , iar oamenii va spun ,, uite nene ce pute rahatu asta ,, iar voi ne spuneti ca suntem nebuni ca noi nu vedewm ce ambalaj superb are si ca l-ati dat cu oriflame sau cu avon.A-ti luat locul la popi deja despre cine scrieti voi de bine e gata sfintit , poate ajunge chiar episcop .Asa e cu e deontologia nene.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

o oră ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

3 zile ago