Maximilian Gânju
Cei doi concubini din Lupeni care şi-au neglijat copiii, iar pe unul dintre ei l-au bătut până a murit, rămân după gratii. Cei doi tineri sunt acuzaţi de lovituri cauzatoare de moarte.
Vijai Silvian Văduva şi Lucia Eugenţia Halasz, cei doi părinţi care şi-au bătut fetiţa de trei ani până au omorât-o, ar fi putut scăpa de celula de arest, luni, pe 23 aprilie a.c., dată până la care îşi făcea efectul decizia luată de Tribunalul Hunedoara la propunerea procurorilor. Părinţii criminali au cerut să fie plasaţi în arest la domiciliu pe durata cercetărilor, solicitare respinsă de magistraţii hunedoreni, dar care ar fi putut fi luată în calcul pe 23 aprilie. Numai că speranţele celor doi de a ieşi de după gratii au fost spulberate de Curtea de Apel Alba Iulia. Instanţa superioară a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor până la data de 3 mai a.c.
Cei doi tineri şi-au bătut fetiţa de numai trei ani până a intrat în comă şi apoi a decedat, din cauză că plângea de foame. Alţi doi copii, de unu şi doi ani, au avut aceeaşi soartă cumplită, dar au scăpat cu viaţă. Erau neglijaţi constant de către părinţi, înfometaţi şi lăsaţi să degere, după cum au descoperit medicii în urma examinărilor.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…