Devenit deja tradiţie, cu o vechime de peste 30 de ani, ieri, s-a desfăşurat concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” şi de Inspectoratul Şcolar al judeţului.
Cei peste 50 de elevi din 12 şcoli gimnaziale şi colegii din judeţ, s-au aliniat la linia de start pe stadionul „Cetate”, din Deva, unde s-a desfăşurat etapa judeţeană. „Competiţia presupune o probă teoretică şi două practice constând în transportul asistat, pe o distanţă de 50 de metri, al unui accidentat aşezat pe o targă, precum şi deplasarea cu masca, cu vizorul obturat, pe figură într-un raion cu obstacole contaminat. Pe parcursul traseului concurentul a fost coordonat de un coechipier. Se urmăreşte, printre altele, dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, dar şi dezvoltarea în rândul elevilor a iniţiativei precum şi a spiritului de echipă”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
La categoria licee, pe locul întâi s-a situat echipajul Colegiului „Tehnic Transilvania” Deva, locul doi a fost adjudecat de elevii Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” Haţeg, iar pe locul trei s-a clasat echipa Liceului Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara.
În ceea ce priveşte categoria elevilor de gimnaziu, a treia treaptă a podiumului a fost ocupată de echipa Şcolii gimnaziale Sântămăria Orlea, pe a doua poziţie a urcat echipa Şcolii gimnaziale nr. 7 Petroşani, iar pe poziţia fruntaşă elevii Şcolii gimnaziale „Ovid Densusianu“ Haţeg.
Câştigătorii au primit diplome şi trofee, în timp ce toţi concurenţii au primit pachete cu dulciuri.
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…