Concursul internaţional Piano Modus Vivendi, la muzeul din Deva
În perioada 10-12 mai, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, în Sala Şemineului, se va desfăşura ediţia a III-a a Concursului internaţional de interpretare Piano Modus Vivendi.
Concursul, organizat de muzeul devean împreună cu Liceul de Arte „Sigismund Toduţă“ Deva, se remarcă prin transparenţa şi obiectivitatea cu care analizează şi jurizează interpretările concurenţilor, iar ca noutate aduce premierea cadrelor didactice care s-au evidenţiat prin punctajele acumulate de către elevii acestora. Juriul concursului este format din renumiţi pianişti şi profesori din Szeged (Ungaria), Timişoara, Braşov şi Deva.
Mâine, vineri, la ora 9:00, va avea loc deschiderea oficială a concursului, care se va desfăşura apoi timp de trei zile, urmând ca duminică, 12 mai, la ora 12:30, să aibă loc gala laureaţilor şi premierea concurenţilor. (M.Crivăţ)