Categories: Eveniment

Condamnat la închisoare pentru băutură la volan

Oana Mihnea

Călin Marcel Clej, un bărbat de 44 de ani, din comuna Ilia, şi-a primit pedeapsa. Acesta a fost prins de poliţişti băut la volan, la mijlocul lunii mai a anului trecut.
Aproape de miezul nopţii, oamenii legii l-au oprit în trafic pe Călin Marcel Clej, care, cel mai probabil, se întorcea de la o petrecere. După ce a fost pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a fost de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat, şoferul turmentat a început să facă scandal şi s-a arătat de-a dreptul deranjat că este luat la întrebări de poliţişti. În faţa comportamentului deplasat, oamenii legii s-au văzut nevoiţi să utilizeze forţa pentru a-l încătuşa pe bărbat. Apoi, şoferul a fost dus la secţia UPU Ilia pentru a i se preleva probe de sânge, însă a refuzat cu vehemenţă. De aceea, pe numele lui a fost dechis atunci un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice.

Aproape doi ani de detenţie
Până acum, dosarul s-a aflat pe rolul Judecătoriei Deva, iar ieri, magistraţii au decis să îl condamne pe Călin Marcel Clej la opt luni de închisoare cu executare. Bărbatul mai are şi alte antecedente penale, în anul 2013 a mai primit încă un an de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. Dat fiind acest fapt, magistraţii de la Judecătoria Deva au revocat suspendarea executării pedepsei anterioare de un an şi au dispus executarea acesteia împreună cu cea de opt luni. În final, Călin Marcel Clej va trebuie să execute un an şi opt luni de închisoare. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ma gaborilor ati avut mare noroc ,zau ,va spun eu,voi stiati ca acest CLEJ este campion K1 regional ( adica peste Bacea,Valea Lunga,Vorta si Coaja) deci sa multumiti celui de sus ca ati scapat asa usor

  • Ma florina ,ești cel mai prost din curtea scoli ...daca fraieru ăla omora beat pe cineva din familia ta ?? Se vede ca ești țaran prost .

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago