Consilier local nou la Deva
În şedinţa de ieri a Consiliului Local Deva s-a luat act de încetarea mandatului de consilier local al lui Iosif Takacs. În locul acestuia a fost validat să facă parte din legislativul local liberalul Mugurel Ioan Suba (foto).
Acesta îşi va exercita funcţia pe o perioadă de trei luni, până la alegerile locale. Fostul consilier, Iosif Takacs, şi-a pierdut mandatul din cauză că a lipsit de la patru şedinţe consecutive, fără să depună o motivaţie în acest sens.
Mugurel Ioan Suba este membru PNL din anul 2005 şi este vicepreşedinte al organizaţiei locale Deva. Are 47 de ani şi este inginer la Termocentrala Mintia. (O. Mihnea)