Consilierii deveni au votat orbeşte desfiinţarea de şcoli: Comasare pe repede-nainte
Vineri, aleşii locali din Deva au votat, fără emoţii, proiectul de hotărâre prin care se desfiinţează un liceu teoretic, un colegiu şi o şcoală generală din municipiul reşedinţă de judeţ.
Votul a fost grăbit de convocarea unei şedinţe extraordinare dedicate, iar proiectul făcut public iniţial a fost modificat în ultima clipă, pentru a ascunde preluarea bazei materiale, a terenurilor şi clădirilor de la unităţile desfiinţate, de către Primărie.
Un proiect alterat
După cum anunţam săptămâna trecută, la iniţiativa viceprimarului Marius Surgent, a fost propus Consiliului Local Deva un proiect de comasare a unor unităţi şcolare din reţeaua deveană, argumentaţia adusă fiind, fără explicaţii suplimentare, scăderea numărului de elevi şi problemele economice ale şcolilor. Cu o grabă inexplicabilă, proiectul a fost supus aprobării într-o şedinţă de urgenţă, ce a avut loc vineri, şi a fost votat la foc automat.
O ciudăţenie a acestei hotărâri votate de aleşii locali, fără rezerve, cu doar trei împotriviri, este că, în forma iniţială, pusă pe site-ul Primăriei Deva, apăreau, la articolul 1, trei puncte care explicau ce se întâmplă cu terenurile, baza materială şi clădirile şcolilor comasate, iar în forma supusă dezbaterii, aceste puncte au dispărut, ca prin minune.
Astfel, în proiectul iniţial se specifica faptul că terenurile, baza materială şi două clădiri, una de la Liceul Teoretic „Traian”, cealaltă de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, vor trece în administrarea Serviciului Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură Deva. O altă clădire, aparţinând Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, era trecută la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”. În proiectul final, partea cu clădirile e pusă la dos, ceea ce ridică semne de întrebare.
Hurmuzescu reîncărcat
La fel de ciudat a fost faptul că nimeni – directori de liceu, colegiu sau şcoală generală, părinţi sau sindicalişti din domeniu –, nu s-a arătat deranjat de faptul că această decizie se ia în grabă, fără consultări prealabile, şi nici nu s-a prezentat vreun studiu asupra impactului pe care îl va avea această nouă comasare asupra unităţilor de învăţământ implicate.
Liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP), filiala Hunedoara, Paul Rusu, a făcut un scurt comentariu asupra faptului că ar fi fost necesară o dezbatere publică, dar fără să atace, în fond, decizia aleşilor locali.
Aşadar, printr-o mişcare abilă şi de mare viteză, structura reţelei şcolare din Deva s-a modificat, marele câştigător părând a fi Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”. Acest colegiu, prin decizia consilierilor locali, va fi „întărit” prin absorbţia Colegiului Tehnic „Ion Mincu” şi Şcolii Generale „Andrei Mureşanu”. Trebuie amintit că Şcoala Generală „Andrei Mureşanu” a solicitat, la sfârşitul anului trecut, desprinderea de colegiul „Dragomir Hurmuzescu”, motivaţia fiind aceea că această şcoală, cu rezultate deosebite, ar fi mai bună de sine stătătoare. Numai că aleşii locali nu au catadicsit să răspundă în vreun fel acestei solicitări, acum fiind deja prea târziu, în urma deciziei de desfiinţare luată vineri.
Un Decebal mai mare
O situaţie specială este şi aceea a comasării Liceului Teoretic „Traian”, prin absorbirea în Colegiul Naţional „Decebal”. Dacă, iniţial, ştirea privind desfiinţarea Liceului „Traian” a pus pe jar mulţi părinţi şi elevi, se pare că, în urma unor discuţii explicative, ce ar fi avut loc cu o zi, două înainte de votul din Consiliul Local, lucrurile s-au calmat, ideea promovată fiind una atrăgătoare, aceea că elevii de la „Traian” şi dascălii lor vor deveni „decebalişti”, marcă de succes pentru istoria învăţământului hunedorean. Ar fi de judecat şi dacă, în reciprocitate, încărcarea Colegiului Naţional „Decebal” cu clasele de la Liceul Teoretic „Traian” este folositoare şi de bun augur pentru cea mai bună şcoală din judeţ şi una din cele mai bune din ţară.
USL = OAMENI DE NIMIC = INCHIDERE SCOLI. RUSINE!!! VOTATI IN CONTINUARE PE CEI DE LA PSD SI PNL CA EI NU STIU ALTCEVA DECAT SA DISTRUGA.
Daca facea PDL-ul miscarea asta sa vezi ce scandal facea USL-ul de nu se vedea om cu persoana, dar asa… E BINE. Sunteti niste golani!
asta este situatia ,daca nu mai sint copii,restul sint povesti.
nea volodia, ia spune-ne public, ce ai tu cu paul rusu?
il ataci in permanenta. ti-a facut ceva ?! il cunosti ca un om de slaba calitate ?!
omul isi face treaba intr-un mod absolut exemplar si cu mult peste media romaneasca.
de ce esti incorect ?
astept raspuns !
Stimate domnule Volodia Macovei, de unde ii cunosti mata pe colegii mei de la Traian???Stii ce rezultate au avut la Bacalaureat si concursuri scolare?Lovesti in niste oameni pe care nu ii cunosti afirmand ca fuziunea nu e de bun augur!Documenteaza-te mai intai!
e rusinos ce se intampla in deva
E PENIBIL CE SE INTAMPLA LA DEVA DE ANI DE ZILE . PARCA V-AU SPALAT CREIERELE ACEASTA UNIUNE EUROPEANA , SI ACUM APLICATI ACEST MODEL DICTATORIAL, DE COMASARI. MARTA MATE SI MARIUS SURGENT IMPREUNA CU PRIMARIA SI ISJH FRANCMASONE DOVEDESC INCA ODATA CA SUNT PENIBILI.IAR PAUL RUSU , LIDER SINDICAT AL INVATAMANTULUI HUNEDOREAN , TACE. DECI EL ARE MAI MARE VINA!NU STIU DE CE NU PLEACA, SE PARE CA CIOLANUL E LUYNG SI GROS SI MAI ARE DE PAPAT. TOATE ACESTEA SE FAC CU REDUCERI DE PERSONAL, IN DETRIMENTUL INVATAMANTULUI DEVEAN , IAR PRIMI CARE SUFERA SUNT ELEVII SI CADRELE DIDACTICE , DAR SI PERSONALUL AUXILIAR SI FEMEIILE DE SERVICIU, MAISTRI, PEDAGOGI.PE RESTUL CEI DIN FUNCTTIILE DE SUS VA DOARE FIX UNDEVA DE TOATE ASTEA, DOAR LA BANI VA GANDITI SI CUM SA VA IASA MAI BINE SMECHEREALA DE CARE DATI DOVADA DE CAND AU INCEPUT ACESTE UNIRI ADICA DE 7 ANI INCOACE.CE URMEAZA?UN SINGUR LICEU IN DEVA:DECEBAL SI O SINGURA SCOALA GENERALA IN DEVA:ANDREI-SAGUNA!SUNTETI RIDICOLI, IAR ANUL NOU CHIAR DE LA INCEPUT VA GASESTE IN ACEASTA STARE DE PROSTEALA, SI AMETEALA, O DECIZIE FARA JUDECATA, DOAR DE DRAGUL PARTIDELOR VOASTRE DE CARE SUNTETI PUSI ACOLO IN FRUNTEA ACESTOR INSTITUTII. RUGAM CA TOTI PROFESORII , INVATATORII, ELEVII, PERSONALUL TESA, FEMEIILE DE SERVICIU SI PERSONALUL AUXILIAR SA PROTESTEZE SI SA IASA IN STRADA , PENTRU CA ACESTI MAFIOTI DEVENI ISI BAT JOC DE VIETIILE NOASTRE.SA NU VA FIE RUSINE DE NISTE MAGARI SI OAMENI DE NIMIC, CARE COMASEAZA DE ANI DE ZILE ACESTE UNITATI SCOLARE. DE CE NU COMASATI D-NA MARTA MATE LICE”TRANSILVANIA”, VA ESTE FRICA CA A MAGHIARII DI LICEUL UNGURESC DIN MICUL DALAS VOR FII INGHITITI DE ROMANI PRIN EFECTUAREA ACESTE UNIRI?IAR PESTE TOATE , VINE SI ALEXANDRU GRUIAN CU PAREREA LUI DE CACAO SI PUNE CAPAC LA TOATE!E HOTIE PE FATA, MAS-MEDIA E MANA IN MANA CU POLITICUL.RUSINE , SUNTETI MAI RAI CA TIGANII. AZI MAINE INFINTATI UN LICEU DE TIGANI. UNGURII SI ASA AU UNUL SI APOI VOR RAMANE 3 IN DEVA:DECEBAL, UNGURII SI TIGANII!
RUSINE TUTUROR!SI TIE ALEX GRUIAN!VOI CHIAR NU REALIZATI CA IN 10 ANI in ritmul asta, VOR FII DOar 2 scoli in deva :liceul decebal si scoala gen. andrei -saguna(Nr.4).?voi nu realizati ca aici e mafie si se doreste acapararea scolilor mici?e caracatita frate! s-a ajuns ca cel mai mare sa inghita pe cel mai mic.criza economica si nr. de copii e un rahat pe bat. NU ASTA E REALITATEA!Realitatea e ca sunt francmasoni la mijloc si directivele sunt clare, indicatiilie sunt aspre, directe,iar cine nu se supune, o i-a pe cocoasa!pacat ca dupa peste 24 ani de la lovitura de stat am ajuns sa avem doar cateva scoli in deva.
Alex Gruian, din pacate , tu sustii sistemul acesat imbacsit.
Un luru mai am:Tovarasi -opriti macelul scolilor!opriti pierderea posturilor.
Paul Rusu se crede lider de sindicat pentru vesnicie?tot ce se intampla acum in deva in invatamant e 100% vina lui!Cum e posibil sa mergi in aceea sedinta fantoma cand s-a votat lichidarea atator scoli si tu ca lider de sindicat sa nu zici nimic si sa iei doar nortite si sa aprob, tacand?!de ce nu ti-ai dat demisia bai paule in 2009 cand s-a ytaiat in invatamant 25 % din salarii?acum suntem in 2014 si uite , tot prostii faci. Oare nimeni nu vede? Bai Gigi, nu mai lua tu apararea lui paul rusu ca stie multa lume ce face el la chiefurile din stationi cand se intalnesc sindicalistii cu cei din minister, si o pun de o dezafiliere, si o pun de o noua reforma in invatamanutul de cacao asta postdecembrist. Cred ca au fost cam 15 reforme si rezultatul este cel pe care il vedeti astazi, adica penibil, copii care deabia isi iau Bacul, si altii care nu il pot lua deloc!Demisia frate!edsti pus politic, pleaca in palaria mea de acolo, ca ne faci de cacao, mereu.Nu mai vrem sa treaca alti 5 ani si tu sa fii acolo si invatamantul hunedorean sa fie in colaps.
Bai frate,cum ne putem lasa conduse destinele de unii ca Tonea(vezi foto,dreapta,primul rand)care la viata lui,cand era mare comandant la UM.din Sarbi,bea cate 2,3 halbe de rom zilnic?Ce mai poate creierul lu asta?
Da! Ma bucur nespus ca in sfarsit, Deva va avea ceea ce merita. La ce bun sa tii niste cladiri nefolosite. Daca nu mai sunt elevi si edilii au impresia ca nu mai au cu sa ii plateasca pe profesorii aia, foarte bine. Incet, incet, vom desfiinta si invatamantul asta fara rost, care aduce atatea prejudicii tarii asteia si "conducatorilor ei iubiti".