Consilierii judeţeni primesc certificatele doveditoare
Astăzi, în Sala Mare a Palatului Administrativ (n.r.-sediul prefecturii şi al consiliului judeţean) va avea loc ceremonia de înmânare a certificatelor doveditoare ale alegerii consilierilor judeţeni, în urma scrutinului din 5 iunie 2016. Este vorba de 33 de consilieri judeţeni care au reuşit să obţină aceste posturi, 18 dintre ei fiind de la PSD, iar 15 de la PNL.
Amintim că, prin câştigarea a 18 mandate de membri în legislativul judeţean, social-democraţii hunedoreni pot să-şi numească în cadrul votului intern din CJ, preşedintele şi pe ei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean. Deocamdată, sigur este că noul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara va fi deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele social-democraţilor hunedoreni. (A.Năstase)