Consilierii se ceartã, Prefectura dã soluţia
Problema apărută în Consiliul Local Deva, în legătură cu cei patru consilieri PNL care au fost daţi afară din partid, a dat naştere unui perpetuu scandal şi la numeroase controverse între aleşii locali ai reşedinţei de judeţ.
De când cei patru consilieri locali PNL de la Deva, Dorel Cuiava, Ioan David, Carol Panduru şi Doru Oană, au fost daţi afară din partid, nu se mai ştie dacă ei au dreptul să mai voteze proiectele de hotărâri sau nu. În aceste condiţii, pentru că secretarul Primăriei Deva spunea că ei nu au dreptul să voteze, iar primarul susţinea contrariul, s-a cerut ajutorul Prefecturii.
Astfel, în adresa nr. 3515 din 27.04.2011, prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, a afirmat că: ”potrivit Statutului aleşilor locali, pierderea calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă au fost aleşi atrage după sine încetarea de drept a mandatului de consilier local. Urmează să fie adoptată o hotărâre în prima şedinţă ordinară, prin care să se constate încetarea mandatului celor patru”. Mai mult, se spune în adresa Prefecturii, „încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local prin hotărâre, la propunerea primarului sau a oricărui ales local”. Deoarece în prima şedinţă ordinară a CL Deva, care a avut loc după excluderea din partid a celor patru consilieri liberali, primarul a propus un asemenea proiect de hotărâre, însă ulterior l-a retras de pe ordinea de zi, consilierii respectivi au avut dreptul să voteze în continuare. „În lipsa unei hotărâri a consiliului local, prin care să se constate încetarea de drept a celor patru mandate şi declararea lor vacantă, toate hotărârile adoptate în şedinţa de îndată din 1.04.2011 sunt legale”, se mai arată în adresa menţionată.
În concluzie, până la excluderea lor din consiliul local în cadrul unei şedinţe ordinare, cei patru aleşi foşti liberali au drept de vot în şedinţele acestuia. (S. Popa)