Potrivit unei hotărâri adoptată vineri de consilierii judeţeni, contractul de administrare al parcului de afaceri va fi valabil până în anul 2020. În plus, consilierii au fost de acord cu modificarea planului de afaceri al Parcului, în condiţiile în care acesta nu reflectă realităţile de pe piaţa de închirieri imobiliare.
“Tarifele au fost total nerealiste. Planul de afaceri a fost scris în perioada 2007-2008 şi unele tarife nu mai coincid cu realitatea, iar, în opinia mea, nu au coincis niciodată. Indicatorii însă din planul de afaceri sunt obligatorii”, a declarat Cosmin Joiţoiu, directorul ADEH.
Noile tarife de închiriere a spaţiilor de birouri, expoziţionale şi a halelor de producţie din Parcul de Afaceri au scăzut, prin noua abordare, chiar şi de trei ori. Astfel, dacă înainte sala de conferinţe se putea închiria cu 1.300 euro pe eveniment de trei ore, acum tariful se va calcula pe oră şi are o valoare de 150 de euro. În ceea ce priveşte spaţiile expoziţionale, acestea vor fi închiriate la 1 euro/mp/zi, de la 10 euro pentru un eveniment de trei zile. Modificări au fost efectuate şi la tarifele de închiriere a spaţiilor de birouri pentru care firmele vor plăti 2 euro/mp/lună.
Parcul de Afaceri Simeria a fost dat în folosinţă în decembrie 2014, în urma unui proiect cu finanţare europeană în valoare de cinci milioane de euro. Centrul este destinat dezvoltării de afaceri de către întreprinderile mici şi mijlocii şi dispune de spaţii pentru 16 birouri, două hale de producţie, spaţii expoziţionale de peste 3.500 mp şi o sală de conferinţe cu 320 de locuri. (Sorin Blada, Agerpres)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…