Consiliul Local Hateg înfruntã Guvernul

Nicolle Ebner

Cu o săptămână înainte de termenul limită alocat, de Guvern, pentru prezentarea noii organigrame, conform prevederilor OUG 63/2010, Consiliul Local Haţeg a refuzat să „execute ordinul”. Astfel, Primăria Haţeg este prima administraţie locală din judeţ, şi singura până acum, care nu vrea să reducă numărul angajaţilor, în funcţie de ordinele guvernanţilor.

Vot secret cu surprize
Şedinţa Consiliului Local Haţeg de luni, 9 august, a avut pe ordinea de zi doar trei puncte. Proiectul de hotărâre privind aprobarea structurilor organizatorice ale autorităţilor care funcţionează în cadrul administraţiei publice locale Haţeg; rectificarea bugetului local pe anul 2010 şi rectificarea bugetului local pe 2010 conform prevederilor OUG 63/2010. Ordonanţa prevede reducerea unor cheltuieli de la bugetuil local precum şi stabilirea unui număr maxim de angajaţi, în funcţie de numărul de locuitori. Dat fiind faptul că Legea Administraţiei Publice dă posibilitatea aleşilor locali să voteze în mod secret, consilierii din Haţeg au apelat la acest drept şi, în urma votului secret, proiectul privind noua organigramă a căzut, adică nu a fost adoptat. Prin urmare, aleşii nu au fost de acord cu reducerea de personal, dar mai mult, au sancţionat încălcarea autonomiei locale. „Suntem cu personalul la limită, deci nu depăşim baremul impus de Guvern, dar nu sunt de acord să dăm oameni afară de la unele servicii publice, cum este Poliţia comunitară sau Evidenţa populaţiei, iar la cei care rămân să le dublăm volumul de muncă şi să le mai şi tăiem 25 la sută din salariu”, a declarat primarul Nicolae Timiş (foto), la finalul şedinţei. Din punctul de vedere al primarului oraşului Haţeg precum şi al consilierilor locali, prevederile OUG 63/2010 încalcă autonomia locală, descentralizarea şi principiile din Carta Europeană a Autonomiei Locale, subordonând administraţia publică locală şi deschizând accesul Guvernului la bugetele primăriilor. Celelalte două proiecte au căzut de la sine, deoarece Primăria Haţeg nu şi-a schimbat organigrama.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • b ce draq aia de la primarie de la hateg sunt aja de nesimtiti si lasa oameni in frig afara si nu ii lasa sa intre si eu macar cateva minute in primarie sa se incalzeasca.asta sa intamplat ieri 21-11-2010 cand o clasa venita din arges sa isi faca banchetul in hateg li-sa stricat autocarul au mers 15 km pe jos pana in centru sa isi ia ceva de mancare si sa astepte maxi sa ii ia sa ii duca acasasi am ramas acolo in centru si doamna diriginta si cativa profesoti sau sus sa vorbeasca acolo la primarie pentru ca inghetasem de frig.RUSINE SA VA FIE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!RUSUNE RUSINE RUSINE

  • Nu-ţi face griji, primarul va ajunge Deputat şi ai să vezi câte o să facă pentru Hateg, dacă cineva n-are ce pune pe masă, dă de la el. Mare om, mare caracter! Aş fi bun să scriu bancuri?

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

8 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

8 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

8 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

8 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

9 ore ago