La noi în judeţ există două unităţi medicale unde se pot face investigaţii de performanţă. Este vorba de cele două clinici private, Pheonix din Deva şi Euromedic din Petroşani, dotate cu aparatură performantă, cum ar fi computere tomograf (CT) sau aparate cu rezonanţă magnetică nucleară (RMN). Cu ambele clinici, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara are încheiate contracte pentru furnizare de servicii medicale, deoarece spitalele de stat din judeţ nu sunt dotate cu astfel de aparatură.
Banii nu ajung niciodată
Potrivit purtătorului de cuvânt al CJAS Hunedoara, Ovidiu Bîndea, lunar, către cele două clinici medicale este decontată o sumă de bani, din care sunt oferite consultaţii gratuite pacienţilor care vin pe bază de asigurare medicală. Doar că banii alocaţi de Casa de sănătate nu au fost niciodată suficienţi pentru toţi pacienţii care aveau nevoie de investigaţii medicale de înaltă performanţă, astfel încât, oamenii sunt nevoiţi să se înscrie pe o listă de aşteptare, sau să achite costurile din propriul buzunar. Astfel de situaţii sunt frecvente, existând cazuri în care un pacient care a apelat la serviciile clinicii în aprilie, să fie programat la sfârşitul lunii mai.
Preferă să achite din propriul buzunar
„Suma care se calculează şi se plăteşte lunar pentru aceste servicii se face în baza unor criterii complexe, cum ar fi performanţa dar şi uzura aparatelor, numărul angajaţilor clinicii ş. a. Sumele care se alocă nu sunt întotdeauna suficiente, de aceea se formează listele de aşteptare. Pentru clinica din Petroşani, în luna martie, CJAS Hunedoara a decontat suma de 60.000 de lei, iar pentru luna în curs au fost alocaţi 100.000 de lei. Pentru clinica din Deva, suma decontată pentru luna aprilie este de 56.600 de lei, bani care acoperă consultaţiile oferite pacienţilor cu asigurare de sănătate. Preţurile practicate de clinicile private care oferă investigaţii medicale de înaltă performanţă sunt unitare la nivel naţional. Astfel, o consultaţie poate costa de la 60 de lei până la 850 de lei, iar un pacient poate avea nevoie de un cumul de investigaţii, iar fiecare trebuie achitată separat”, a explicat Ovidiu Bîndea.
Între 400 şi 500 de lei investigaţia
La un calcul simplu, o consultaţie la un centru de investigaţii de înaltă performanţă poate costa în medie între 400 şi 500 de lei. Din cei 100.000 de lei alocaţi în luna aprilie de casa de sănătate clinicii din Petroşani ar putea beneficia de consultaţii gratuite aproximativ 200 – 250 de persoane. Momentul în care banii pentru consultaţii gratuite s-au epuizat este anunţat de către personalul clinicii direct pacienţilor. Aceştia, aşa cum am menţionat mai sus, preferă să achite din propriul buzunar consultaţiile, mai ales dacă este vorba de o urgenţă, neavând posibilitatea de a verifica dacă într-adevăr banii s-au consumat sau nu.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
View Comments
Serios, numai două clinici private de genul ăsta sunt? De H-Medical Clinic din Hunedoara nu aţi auzit, aşa-i? :)
:)) Bine spus Denisa. Astia de la Hunedoara nu ,,sifoneaza,, banii de la stat poate... :))