Pentru aproape un euro pe minut, pacienţii pot consulta oricând medicul de familie. Şi nici nu mai este nevoie să se deplaseze la cabinet, ci pot sta în pat să ceară consultaţii telefonice.
Totul, printr-un număr unic, 1363, apelabil din orice reţea, cu tariful de 0,95 de euro pe minut, plus TVA. Serviciul se numeşte Call Med şi este disponibil 24 de ore din 24. Practic, oricine poate să-şi apeleze medicul de familie, sunând la acest număr şi apoi formând numărul postat de doctor pe site. La telefon se dau sfaturi şi se consiliază, şi se fac şi programări la nevoie. Patronatul medicilor de familie spune că în acest fel, se vor limita apelurile la serviciul de urgenţă 112, iar doctorii vor răspunde indiferent de oră.
Dar, în judeţul Hunedoara, părerile medicilor sunt împărţite. În timp ce unii cred că este binevenit, alţii îl consideră inutil. „Mie, acest program mi se pare o mare porcărie, chiar dacă e înfiinţat de Patronatul Medicilor de Familie. Dacă e vorba să dăm consultaţii prin telefon, poate oricine să ia o carte şi să-i dicteze pacientului de la ce pagină vrea el. Cum să-i dai unui pacient consultaţii prin telefon? Pe pacient trebuie să pui mâna, să-i faci analize, să discuţi cu el, să îl vezi, nu să-i dai un diagnostic prin telefon. Dacă îi spui să ia nişte pastile şi el în loc de una, ia 10 şi moare? Cine va fi tras la răspundere?”, este de părere Romeo Călin, medic de familie la Uricani. Alţi doctori cred, însă, că noul număr unic va atrage venituri suplimentare şi spun că oricum erau mereu chestionaţi telefonic de pacienţi. „Având în vedere că eu dau sfaturi medicale gratis non-stop, dacă acest serviciu este contracost, e foarte bine. Eu dau tot timpul consultaţii gratis, oricum sunt tot timpul sunată ca să dau sfaturi, aşa că, dacă acest program e contracost, nu am nimic împotriva lui“, a declarat dr. Daniela Popa, medic de familie din oraşul Petrila (C. Cosman)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…