„Dacă nu ar fi fost gratuit, nu aş fi mers la un oftalmolog. Azi sunt aici, mâine vine şi soţia mea şi, uite-aşa, economisim cel puţin 200 de lei, o sumă importantă la o pensie de 900 de lei. E de mare ajutor iniţiativa asta”, mărturiseşte Cornel Filipescu (77 de ani), unul dintre beneficiarii iniţiativei OFL.
Medicii care au efectuat consultaţiile oftalmologice spun că au depistat tot felul de probleme, unele aproape obişnuite, altele mai grave. „Pe lângă viciile de refracţie, s-au constatat şi probleme patologice, cum ar fi cataracta, predispoziţie către glaucom, sau tensiune (intraoculară) destul de mare. Ne bucurăm însă că i-am putut ajuta pe aceşti oameni”, spune dr. Antoaneta Simbie.
Sănătatea, preocupare importantă pentru OFL
Deputatul PNL de Hunedoara, Eleonora – Carmen Hărău, declară că, alături de educaţie, sănătatea a rămas o prioritate în preocupările Organizaţiei Femeilor Liberale. „Ne interesează mai ales rezultatele pe termen lung ale iniţiativelor noastre derulate sub titulatura «Sănătatea ta contează!». Avem posibilitatea de a-i contacta ulterior pe beneficiarii consultaţiilor acordate gratuit, pentru a-i ajuta să îşi rezolve până la capăt problemele oftalmologice. Revin însă la o acţiune derulată tot de OFL, în octombrie, când am oferit 500 de vouchere pentru ecografii de sân gratuite. S-au depistat, din păcate sau din fericire, opt cazuri cu probleme. Din fericire este vorba despre probleme depistate la timp şi cred că putem vorbi, într-o oarecare măsură, de opt vieţi salvate cu această iniţiativă. Mai sunt vouchere încă nefolosite şi le îndemn pe doamnele care le deţin să nu le lase aşa. Ele pot fi folosite până la sfârşitul acestui an”, a declarat Eleonora – Carmen Hărău.
Iniţial, acţiunea era programată doar pentru perioada 23 – 29 noiembrie, dar, în urma numărului mare de solicitări, organizatorii au decis să se continue consultaţiile şi pe parcursul acestei săptămâni, începând din 2 decembrie.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…