Consulul general al Germaniei, în vizitã în judet

Sorina Popa

Ieri, consulul general al Republicii Federale a Germaniei la Sibiu, Thomas Gerlach (foto), s-a întâlnit cu conducerea Consiliului Judeţean. Aflat într-o vizită de informare, consulul german a vrut să afle, venind printre hunedoreni, cu ce probleme ne confruntăm.

„Hunedoara are potenţial mare”
Pornind de la cea mai mare investiţie germană din judeţ – firma Draxlmaier, din municipiul Hunedoara, cu 1.400 de salariaţi – diplomatul german a declarat: „Hunedoara are muncitori calificaţi, legături rutiere şi vrem să încercăm să atragem investitorii germani în aceste locuri. Judeţul Hunedoara are potenţial mare şi ar fi păcat să nu se profite de el. Mă aflu aici, pentru a afla cu ce probleme se confruntă hunedorenii”, a spus Thomas Gerlach, în conferinţa de presă ţinută împreună cu Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean.
Diplomatul a mai afirmat că Germania acordă încă sume importante comunităţii germane din ţara noastră. „Aproape 2 milioane de euro sunt oferiţi de statul german în fiecare an, comunităţii germane din România, pentru întreţinerea căminelor de bătrâni, iar alţi 600.000 de euro pentru activităţi culturale. Relaţiile dintre Germania şi România sunt foarte bune, astfel că ajutorarea comunităţii germane de aici va continua”, a precizat consulul general, în conferinţa de la Deva.
Thomas Gerlach a mai deţinut funcţia de consul general al Republicii Federale Germania la Sibiu între anii 2005 şi 2007, revenind pe post în 2009.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

6 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

6 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

6 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

6 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

6 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

6 ore ago