Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 17 februarie să judece contestaţia primarului Devei, Mircia Muntean (foto), la condamnarea la patru ani de închisoare cu suspendare, după ce Tribunalul Bucureşti a respins-o.
Reamintim că primarul Devei a fost condamnat definitiv în septembrie 2013 de ÎCCJ la patru ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de şase ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Mircia Muntean a depus o contestaţie având ca obiect constatarea intervenirii legii de dezincriminare (art.4 C.pen.), datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.2481 C.pen. 1969 pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.703/17.07.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, definitivă prin decizia nr.179/24.09.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Cât a platit din prejudiciul produs?