Contestaţiile n-au schimbat mare lucru
Ieri, au fost afişate rezultatele finale la bacalaureatul de toamnă, după ce au fost soluţionate contestaţiile depuse de candidaţi.
Potrivit Martei Mate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, de data asta, au fost depuse 429 de contestaţii, din care au fost admise 131. În final, procentul de promovabilitate pe judeţ la acest examen a fost de 22,06 la sută, adică un rezultat extrem de slab. La sesiunea din toamnă, s-au înscris peste 2.000 de absolvenţi, dar s-au prezentat 1.945 dinte ei. Au reuşit să treacă de bac doar cu puţin peste 400 dintre candidaţi. (S. Popa)