Eveniment

Continuă judecata în dosarul doctoriţei Benea

3-Mirela-Benea-doctorita-mita-5Ieri, pe rolul Tribunalului Hunedoara a avut un nou termen dosarul în care medicul Mirela Claudia Benea este judecată pentru luare de mită.

„La ultima şedinţă, procurorii au depus anumite precizări cu privire la încadrarea juridică a faptelor inculpatei, iar avocaţii apărării au cerut un nou termen pentru studierea precizărilor”, a afirmat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Prin urmare, dosarul urmează să fie judecat în continuare, iar magistraţii vor da o soluţie după ce vor încheia administrarea întregului probatoriu.
Mirela Claudia Benea, medic specialist în evaluarea şi expertiza capacităţii de muncă, a fost trimisă în judecată în primăvara anului trecut. Aceasta este acuzată că ar fi primit de la un cetăţean suma de 1.000 de lei, pentru a-i elibera documentul necesar întocmirii dosarului, putând astfel să obţină pensie de invaliditate. Potrivit anchetatorilor, doctoriţa a fost prinsă în flagrant chiar în cabinetul său medical din incinta Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu“ din Hunedoara, iar banii pe care i-a luat erau marcaţi. Aceasta a fost prezentată Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii au decis să o cerceteze în libertate. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura