Continuă şirul victoriilor
Noua FC Hunedoara a obţinut a doua victorie în meciurile amicale din această vară, după ce a învins cu 1-0, sâmbătă, în deplasare, pe FC Caransebeş, pe o căldură sufocantă şi un teren „dur” şi pârjolit. Golul negru-albaştrilor a fost marcat de Raul Lintaru, în minutul 85.
Multe ocazii, un gol
Fuziunea dintre loturile de jucători de la FC Hunedoara şi CFR Simeria în noua formulă a grupării de pe Cerna pare să meargă strună. Trupa antrenată de Marius Opric a continuat şirul victoriilor în meciurile de verificare, câştigând sâmbătă dimineaţă, cu 1-0, meciul din deplasare cu FC Caransebeş, ocupanta locului opt în sezonul trecut din seria a V-a a Ligii a III-a. Meciul a constituit un test util pentru hunedoreni, deşi a fost influenţat de căldura caniculară şi de starea nu foarte bună a terenului. Negru-albaştrii au punctat prin Raul Lintaru, în minutul 85, care a reluat cu capul o centrare dintr-un corner executat de Pepenar. „Băieţii s-au angajat la efort şi au dorit să demonstreze că merită să fie între titulari, deşi condiţiile de joc au fost dificile, fiind foarte cald, iar terenul, unul extrem de dur. Pe lângă golul victoriei, am avut multe alte ocazii şi un gol macat de Pepenar, dar anulat pe motiv de ofsaid. Sunt mulţumit de atitudine şi de atmosfera de la echipă”, a punctat antrenorul grupării hunedorene, care a rulat câte o echipă diferită în cele două reprize ale meciului.
Urmează testul cu UTA
În primele două partide de verificare susţinute în această vară, FC Hunedoara a obţinut un egal 0-0 şi o victorie cu 6-1 cu echipa de Liga a IV-a arădeană, CS Ineu. Partida cu FC Caransebeş va fi urmată, miercuri, 25 iulie, de cel mai tare amical al verii pentru gruparea hunedoreană, care va juca, în deplasare, în compania echipei UTA Arad. În continuare, formaţia finanţată de Alina State va mai susţine amicale cu FC Cisnădie, Europa Alba Iulia şi noua ACS Timişoara, grupare formată din fuziunea ACS Recaş cu Poli Timişoara.
FC Caransebeş – FC Hunedoara 0-1 (0-0)
A marcat: Raul Lintaru (min. 85).
FC Hunedoara, repriza I: Dragotă – Vîrtan, Bier, Cuciula, Roiu – R. Cristian, Găceanu, Vajda, Vişan, Făgărăşanu – Suciu.
FC Hunedoara, repriza a II-a: A. Ilie – Şoit, Stroia, Buta, Ungureanu – Dosan, Munteanu, Pepenar, Zdrîncu – Lintaru, Nicula.