Locuinţa şi sediul firmei unui bărbat de 54 de ani, din Peştişu Mic, au fost percheziţionate de poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice Hunedoara, oamenii legii având indicii că hunedoreanul ar comercializa ţigarete de contrabandă.
În urma controalelor, poliţiştii au ridicat 7.500 de pachete de ţigarete de diferite mărci, provenite din contrabandă. Prin activitatea infracţională a suspectului, poliţiştii estimează că s-ar fi generat un prejudiciu bugetului de stat de peste 80.000 de lei. Dată fiind această situaţie, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru contrabandă şi au dispus reţinerea lui Constantin Buşilă pentru 24 de ore, acesta fiind dus ieri cu propunere de arestare preventivă la Judecătoria Hunedoara. Instanţa a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Constantin Buşilă pentru 30 de zile. Hotărârea Judecătoriei Hunedoara nu este definitivă, împotriva acesteia putând fi depusă contestaţie. (N. Bumbac)
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…
View Comments
Nea Costele ce ai făcut ? Incredibil ,eu credeam ca ești patron ? Si tu te ți de prostii . Da si tu pe bozgoru (Luca ovidiu)in primire , si scapi mai ieftin .