Primăria municipiului Hunedoara va construi 24 de apartamente pentru tinerii proveniţi din comunităţi marginalizate/defavorizate cu ajutorul unui proiect în valoare de aproximativ 2 milioane de euro finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Patru blocuri
Ieri, contractul de lucrări a fost semnat cu societatea Acomin SA, compania care a câştigat licitaţia derulată pentru proiectare şi execuţie.
Lucrările efective vor începe în a doua parte a acestui an şi vor dura 21 de luni. Înainte, este necesară o perioadă de 3 luni pentru întocmirea Planului Urbanistic de Detaliu, urmată de un interval de 4 luni în care trebuie întocmit şi finalizat proiectul tehnic al blocurilor. Locuinţele vor avea, în medie, aproximativ 54 de metri pătraţi (apartamente cu două camere, bucătărie, hol, cămară şi baie) şi vor fi grupate în 4 module (blocuri) a câte 6 apartamente. Blocurile vor fi construite pe un teren aflat în proprietatea municipalităţii situat lângă vechea Şcoală Generală Nr. 10 (Aleea Intrarea Spicului nr. 6). Imobilele se vor încadra în categoria clădirilor ecologice cu eficienţă energetică ridicată (n ZEB – near Zero Emission Building).
Familiile cu copii au puncte în plus
„Beneficiarii locuinţelor vor fi tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani care provin din grupuri vulnerabile, au venituri reduse, nu au deţinut şi nu deţin o locuinţă şi trăiesc în condiţii precare. Este o condiţie obligatorie pentru a obţine finanţarea prin PNRR, altfel această investiţie nu ar fi fost posibilă. Criteriile de alocare a viitoarelor locuinţe nu au fost încă stabilite în formă definitivă însă, în mod sigur, familiile de tineri care au copii vor avea puncte în plus în cadrul procedurii de repartizare. Clădirile în sine vor fi autonome din punct de vedere energetic. Practic, este vorba despre următorul pas spre viitor în ce priveşte construcţia de noi locuinţe. Este mare nevoie de un astfel de proiect în Hunedoara, mai ales că 70 la sută dintre locuinţele sociale din Hunedoara sunt supra-aglomerate”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Imobilele vor fi realizate după un proiect – tip furnizat gratuit de către Ministerul Dezvoltării. (A.N.)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…