Contre între aleşii locali liberali şi cei social-democraţi, ieri, în şedinţa Consiliului Local Hunedoara. Motivul, desfiinţarea FC Hunedoara.
Consilierii locali din municipiul Hunedoara au aprobat înfiinţarea Clubului Sportiv Hunedoara. Acesta va funcţiona în subordinea Consiliului Local, sub coordonarea executivă a primarului municipiului. Pe lângă fotbal, noul club va avea mai multe secţii pentru alte sporturi. Odată cu înfiinţarea clubului sportiv, autorităţile locale doresc să îl includă în competiţii încă de la început. „Sperăm să ne putem înscrie în competiţii încă din acest an, aici referindu-mă la fotbal. Dacă nu reuşim, o vom face din sezonul viitor”, a spus Dan Bobouţanu, primarul municipiulul Hunedoara. Ieri, aleşii locali din Hunedoara nu au aprobat însă dizolvarea Clubului Sportiv FC Hunedoara, consilierii PNL abţinându-se de la vot. Aceştia nu doresc desfiinţarea lui, motivând că situaţia financiară a clubului trebuie analizată, iar în cazul în care sunt bani în conturi şi sume de primit, nu e momentul unei asemenea decizii. Primarul municipiului susţine că FC Hunedoara trebuie dizolvat, deoarece nu mai are activitate, fiind dezafiliat de la Federaţia Română de Fotbal şi exclus din orice competiţie.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…