Categories: ActualitateFlash

Contribuabilii hunedoreni, luaţi la puricat de Fisc

Loredana Goangă

De la începutul anului şi până în luna martie, structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Hunedoara au făcut sute de controale pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Controalele i-au luat prin surprindere
În perioada ianuarie – martie, inspectorii fiscali au făcut 207 de controale la persoanele juridice, dintre care cinci au fost inspecţii fiscale generale, 95 au fost inspecţii fiscale parţiale, iar restul de 107 au constituit controale inopinate, controale încrucişate şi cercetări la faţa locului. În cadrul acestora s-a avut în vedere respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind stabilirea, evidenţierea, declararea şi plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului. În urma verificărilor, bugetul statului a fost suplimentat cu suma de 39.669.000 de lei, din care 24.507.000 lei reprezintă diferenţe de impozite şi taxe, 15.158.000 lei sunt accesorii, iar amenzile contravenţionale aplicate au fost în valoare de 4.000 de lei. Totodată, pierderile fiscale înregistrate de agenţii economici au fost diminuate cu 114.000 lei.
Nu au scăpat nici persoanele fizice
În ceea ce priveşte persoanele fizice, în cadrul celor 79 de verificări, 10 au fost inspecţii fiscale generale, 39 inspecţii fiscale parţiale, iar 30 au fost controale inopinate, controale încrucişate şi cercetări la faţa locului. Astfel, din veniturile suplimentare în valoare de 712.000 de lei, 518.000 lei sunt diferenţe de impozite şi taxe, 193.000 lei sunt accesorii, iar amenzile contravenţionale aplicate sunt în valoare de 1.000 de lei.
Tot în aceeaşi perioadă, 90 de solicitări de rambursare/restituire a taxei pe valoare adăugată au fost soluţionate, iar din suma cerută în valoare de 55.115.000 lei, s-a admis 54.077.000 lei, suma de 1.038.000 lei fiind respinsă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago