Cristina Ghenea
Inspectorii de la ITM au luat la puricat firmele de construcţii din judeţ, pentru a verifica, printre altele, dacă angajaţii folosesc corespunzător echipamentele de muncă şi pentru a se asigura că spaţiile în care aceştia îşi desfăşoară activităţile sunt prevăzute cu sisteme de protecţie colectivă. Acţiunea a avut ca principal obiectiv combaterea accidentelor de muncă, dar şi a muncii „la negru“.
Potrivit celor de la ITM Hunedoara, un număr de 15 inspectori au efectuat controale la 33 de angajatori din tot judeţul, în subordinea cărora lucrează 3.549 de persoane. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost depistate 64 de nereguli, iar în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii au descoperit 88 de deficienţe. „De exemplu, s-a constatat că instalaţiile electrice din şantier nu erau semnalizate şi îngrădite, iar căile de acces şi de circulaţie nu erau marcate şi întreţinute corespunzător pentru evacuarea personalului în caz de nevoie. De asemenea, inspectorii au descoperit, printre nereguli, şi neîntocmirea contractului individual de muncă, neevidenţierea timpului de lucru şi nerespectarea repausului săptămânal”, a precizat Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara. Acesta a adăugat că au fost aplicate, în total, peste 70 de amenzi – 64 pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă şi 13 pe linia relaţiilor de muncă. „Cuantumul total al sancţiunilor este de peste 71.000 lei. În timpul controalelor, au fost depistaţi doi angajatori la care lucrau şase persoane fără forme legale de angajare. Doar acestora li s-au aplicat amenzi în valoare totală de 60.000 lei“, a mai declarat reprezentantul ITM.
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…