Control în Retezat, privind defrişãrile ilegale

Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Valerian Solovăstru, se va afla astăzi, în Retezat, însoţit de prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, pentru a vedea care este situaţia defrişărilor.
Mai multe instituţii şi oameni politici au reclamat faptul că, motivând un atac al „gândacului tipograf“, se efectuează defrişări masive în zona tampon a Pacului Naţional Retezat sau chiar în aria protejată. Scandalul tăierilor a izbucnit încă din luna iulie, iar reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara susţin că defrişările s-au făcut din cauză că peste 1.200 de molizi din Parcul Naţional Retezat sunt afectaţi de  „gândacul tipograf” – Ips typographus. Pentru că exista suspiciunea că nu toţi arborii doborâţi la pământ au fost atacaţi de gândac, instituţiile abilitate au demarat mai multe verificări în zona ariei protejate, iar în timpul controlului, ITRSV a emis ordin de încetare a lucrărilor, interzicând orice fel de exploatare. Numai că sunt informaţii conform cărora tăierile ar continua, iar directorul RNP – Romsilva vrea să vadă la faţa locului care este situaţia reală. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

17 ore ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago