Actualitate

Copii scoşi la cerşit în Defileul Jiului

02 cersit defileu (2)Maximilian Gânju

Mai mulţi copii sunt exploataţi de dimineaţa şi până la lăsarea întunericului la semafoarele din Defileul Jiului. Micuţii sunt puşi să cerşească de către mama lor, care se bazează pe faptul că în zona izolată nu este prinsă de autorităţi.

Încă de la primele ore ale dimineţii, la circa doi kilometri de Petroşani, în Defileul Jiului, o tânără din Valea Jiului îşi scoate copiii la cerşit. Adună mult mai mulţi bani decât dacă ar sta pe străzile din Petroşani, unde este mai tot timpul amendată de autorităţi. În defileu, succesul este garantat, pentru că persoanele care aşteaptă la semafor sunt uşor de înduplecat de o mamă sărmană cu copilaşii după ea care orbecăie prin sălbăticie pentru a le asigura pâinea. Realitatea este alta, iar femeia (foto) a făcut o adevărată afacere din cerşit, fiind ajutată şi de indolenţa autorităţilor. Surprinsă de nenumărate ori în faţa Muzeului Mineritului din Petroşani, la cerşit, cu bebeluşul în braţe, în faţa celei mai mari biserici din centrul localităţii ori în parcările marilor magazine, femeia a scăpat de fiecare dată de socoteala celor de la asistenţa socială. Aşa se face că are aproape 10 ani de când trăieşte doar din cerşit, mai ales de pe urma banilor obţinuţi cu ajutorul copiilor şi în ciuda amenzilor date de poliţişti, nimic nu a convins-o să renunţe.
O vină o au şi cei care sunt înduplecaţi să bage mâna în buzunar, pentru că în loc să-i ajute, mai mult le fac rău copilaşilor. „Noi sfătuim cetăţenii să nu le mai dea bani cerşetorilor, pentru că astfel îi încurajează să-şi exploateze copiii. Ceea ce nu ştiu mulţi oameni este că aceste grupuri obţin sume foarte mari din cerşit, poate mai mari decât salariul lunar al multora dintre cei care cred că îi ajută”, spun poliţiştii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura