Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a inițiat un nou proiect. Este vorba despre „Caravana fotbalului hunedorean” prin care se dorește redescoperirea pasiunii pentru fotbal, creșterea atractivității acestuia în mediul rural, precum și creșterea numărului de practicanți ai fotbalului prin implicarea copiilor din mediul rural într-o competiție județeană.
Ambiție și perseverență
O primă acțiune s-a desfășurat la Luncoiu de Jos, cu participarea a 75 de copii incluși în competiția juniorilor U9. La eveniment a asistat și primarului comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud, dar și renumitul fotbalist al Corvinului Hunedoara, Dan Stroia, component al echipei din perioada de glorie, bifând la nivelul Ligii 1 nu mai puțin de 139 de jocuri. Stroia este în prezent directorul sportiv al CS Hunedoara.
Promotorul acestui nou proiect fotbalistic, Daniel Stroia, a declarat:”O inițiativa demnă de lăudat a Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, prin care se dorește promovarea fotbalului în mediul rural. Să nu uităm că, în decursul anilor, foarte mulți sportivi, inclusiv fotbaliști, au provenit de la țară. Au făcut sacrificii, sigur a fost greu, dar au răzbit. Chiar din aceasta zonă a plecat în fotbalul mare ca jucător apoi ca antrenor, Florin Maxim, actualul antrenor al echipei hunedorene. Trebuie doar ambiție și perseverență”.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…