Copilul care s-a înecat la Aqualand a decedat
Sorina Popa
Copilul care s-a înecat în Complexul Aqualand din Deva a murit, duminică, 6 ianuarie 2019. Inima micuţului a încetat să mai bată, iar familia îndurerată va trebui să-l conducă acum pe ultimul drum.
Nenorocirea s-a petrecut în 26 decembrie 2018, la complexul acvatic din reşedinţa de judeţ. Băiatul s-a înecat, fiind salvat prea târziu, el fiind transportat la Spitalul de Urgenţă din Deva în comă de gradul IV. De acolo a fost transferat cu un elicopter la Spitalul Judeţean din Timişoara. După 11 zile de la acest accident, inima micuţului a încetat să mai bată.
Copilul a intrat în bazinul adânc de 1,6 metri de la Aqualand, deşi nu ştia să înoate. Părintele cu care era nu l-a supravegheat câteva clipe şi de aici tot necazul. Creierul lui nu s-a oxigenat mai multe minute, spun medicii, şansele lui de supravieţuire fiind minime de la început.
Ieri, reprezentanţii IPJ Timiş a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce au constatat decesul băieţelului. Dosarul respectiv va fi declinat către IPJ Hunedoara.
De-ale jurnalistilor ! ********************
” Parintele nu l-a supravegheat CATEVA CLIPE iar creierul NU S-A OXIGENAT CATEVA MINUTE ” !!
Superficialitatea se poarta !