Copreşedintele PNL a declarat, la Deva, că numărul plângerilor penale împotriva funcţionarilor ANAF a crescut îngrijorător . Alina Gorghiu: Contribuabilul este hărţuit!

Sorina Popa

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu (foto) a declarat, sâmbătă, la Deva, într-o conferinţă de presă, că „în România, avem nevoie, ca de aer, de instanţe specializate în domeniul fiscal, astfel ca instanţele normale să fie degrevate de dosarele cu teme fiscale. Nu este normal ca un judecător care nu are pregătire în domeniul fiscal să trateze litigii cu sume foarte mari, pentru că decizia sa va sta, întotdeauna, sub semnul întrebării. Cum poate cineva fără expertiză în domeniul fiscalităţii să judece asemenea procese, cu mare impact asupra societăţii, nu ştiu”, a declarat copreşedintele PNL.

Gorghiu a mai declarat şi că numărul plângerilor penale împotriva funcţionarilor de la ANAF, de către contribuabili a crescut, în una din patru cauze instanţa de judecată a dat câştig contribuabilului care a reclamat situaţia. „Politica de plan a celor de la ANAF trebuie să dispară. Este o măsură inclusiv pentru protejarea funcţionarilor publici pentru că aceştia, în goana realizării acelui plan, pe care, din păcate, îl impune instituţia, împing limitele controalelor peste lege. De aceea, se ajunge la foarte multe situaţii în care sunt daţi în judecată pentru abuz în serviciu, la plângeri penale care, de multe ori, se soldează cu o nesiguranţă atât a funcţionarului public, cât şi a contribuabilului. O spun foarte clar, contribuabilul este hărţuit”, a adăugat Alina Gorghiu.
Speră să scadă abandonul şcolar
Referindu-se şi la situaţia din învăţământ, în contextul începerii noului an şcolar, copreşedintele liberal a arătat că peste 30.000 de elevi din 50 de şcoli din ţară vor beneficia de programul pilot

„Masă la şcoală”, iniţiat de liberali.
„Din semestrul al doilea, va fi implementat în aceste şcoli şi proiectul ((Şcoală după Şcoală)), un proiect susţinut, de asemenea, de PNL. Eu cred că programul Cornul şi Laptele este o risipă de la bugetul public şi trebuia de multă vreme scos la pensie. El nu îşi mai producea efectele pe care legiutorul şi le dorea. Noul proiect, ((Masă la şcoală)) va duce la scăderea abandonului şcolar, în special în zonele defavorizate“, a spus Gorghiu. Copreşedintele PNL a mai spus că elevii care fac naveta vor beneficia de decontarea în totalitate a abonamentelor de transport.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago