Sport

„Corbii albaştri”, la primul antrenament din 2024

Claudiu Sav

Echipa noastră s-a reunit luni, pen­tru primul antrenament din 2024. Un număr de 21 de jucători au fost pre­zenți la sesiunea de pregătire condusă de staff-ul tehnic al lui Florin Maxim, pe arena „Michael Klein”.

Absent motivat
Singurul absent „motivat” a fost Viorel Lică, fundaşul nostru central având o problemă medicală, care nu îl va ţine însă departe de teren decât câteva zile. În altă ordine de idei, clubul nostru nu se va mai baza, în a doua parte a se­zonului, pe Elton da Silva, la aproape 12 luni de la venirea sa la Hunedoara. „Corbii albaştri” continuă pre­gătirea pe plan local în următoarea perioadă, până la primul amical, cel de pe 20 ianuarie, cu Unirea Dej (locaţia urmând să se sta­bilească în curând, în func­ţie de condiţiile meteo­rolo­gice şi de starea su­pra­feţelor de joc). Vă rea­mintim, dincolo de duelul cu echipa din Dej, vom mai juca în compania celor de la ACS Mediaş (23 ianuarie, la Sibiu), CSC Dumbrăviţa (26 ianurie, la Hunedoara) şi FC Bihor (31 ianuarie, de asemenea, la Hunedoara).

Toate la timpul lor
După aceste teste de verificare, cor­viniştii vor pleca în Antalya, în perioada 3-13 februarie, pentru stagiul de pre­gătire centralizată, urmând să dispute şi acolo trei jo­curi amicale. Două din­tre acestea au fost stabilite deja: pe 6 fe­bruarie, în compania polonezilor de la Miedz Legnica (locul 8 în Liga a doua) şi pe 12 fe­bruarie, cu FK Andijon (locul 7 în prima ligă din Uzbekistan). „Mă bucur că toţi băieţii sunt bine, au stare de spirit foarte bună, după o vacanţă cam lungă, dacă mă în­trebi pe mine, dar bine­venită. Săptămâna ac­eas­ta am luat în calcul nişte antrenamente de adap­tare, nu vor fi foarte solicitante. După cum i-am văzut astăzi pe băieţi, pot spune că arată bine şi că sunt gata pen­tru un nou an bun. Am ţinut să păstrăm, în mare, tot lotul cu care am lucrat până acum, iar pentru perioada imediat următoare avem câteva ţinte, dar, sin­cer, prefer să discutăm doar atunci când se vor realiza acele mutări. Ne interesează să identificăm nişte juniori buni, de calitate, care să ne ajute şi anul viitor. Avem câteva nume în cap, dar, cum spuneam, toate la timpul lor. Îmi do­resc să fim bine cu toţii, până la ple­carea în cantona­men­tul din Antalya, pentru că acolo sunt condiţii numai bune pentru pregătire şi să ne în­toar­cem de acolo capacitaţi la maximum pentru ceea ce ne aşteaptă. Adică o a doua parte de campionat in­ten­să, dar pe care să abordăm la fel de curajos şi la fel de pozitivi. Eu sunt con­vins că 2024 poate fi un an chiar mai bun decât cel precedent”, ne-a măr­tu­risit an­tre­no­rul nostru principal, Florin Maxim.

Lotul prezent la reunire:
Portari: Roman, Blaga, Lefter
Jucători de câmp: Iacob, Manolache, Pop, Velisar, S. Ion, Mitran, A. Nicolae, Pocioian, Hrezdac, Antonov, Chindriş, Neacşa, Pîrvulescu, Predică, Achim, Bradu Lupu, Coman, Hergheligiu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

3 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

3 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

3 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

3 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

3 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

3 ore ago