Am ajuns și la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce am prins, cum se spune, un loc eligibil printre jurnaliștii acreditați la această ediție. Cunoscând de acum regulile pentru un astfel de eveniment sportiv (am văzut live și alte patru ediții în anii mei de activitate în domeniu), m-am înarmat cu răbdare (fără tutun…) și am plecat la drum cu gândul că…o fi cum o fi.
Cartelă pentru transportul în comun
Prima impresie este pozitivă. Parisul nu e cum l-am cunoscut eu, după vizitele din anii trecuți. Surpriza mare este că e curat, nu tu gunoaie la colț de stradă, nu tomberoane pline și, mai ales, peroanele de la metro, stațiile, sunt exemplar de curate. Odată cu acreditare am primit o cartelă pentru călătorie gratuită cu mijloacele de transport în comun. Cred că cel care a avut această idea este pomenit de toți colegii de breaslă, pentru că ne-a făcut un mare bine. Nu e rău să circuli cu autobuzele asigurate de către organizatori, dar mergem pe străzile din Paris, aglomerate și, chiar dacă este o linie dedicată Jocurilor Olimpice, tot stai la semafoare. Așa că, o hartă a metroului parizian și ambiție, te ajută extraordinar să călătorești repede și în timp util ca să ajungi de la o bază sportivă alta, în funcție de programul pe care ți-l propui în fiecare zi.
Bonusuri
La ora la care eu relatez, gimnastele noastre au trecut de proba dificilă a calificărilor și cu două sportive legitimate și la LPS Cetate Deva (Amalia Ghigoarță (foto) și Lilia Cosman), echipa României s-a calificat în finala celor mai bune opt formații din lume și va fi prinsă în lupta directă pentru medalii. Mai mult, Amalia Ghigoarță va fi alături de Anamaria Bărbosu și în întrecerea de la individual compus, unde cele mai bune 24 de sportive din lume se vor bate pentru medalii. Anamaria Bărbosu și Sabrina Manecă Voinea sunt calificate și în finalele pe aparate, la bârnă și sol. Sunt obiective autoimpuse de colectivul tehnic și îndeplinite cu exactitate, iar ce vine de acum înainte este doar bonus.
Rivalii
Am fost la competiția de tenis de câmp, acolo unde se adună cele mai valoroase nume din acest sport. Rafa Nadal a trecut greu de un tenismen din Ungaria în primul tur, dar a fost eliminat în runda a doua a turneului olimpic de la Paris de marele său rival, Novac Djokovic,care are extraordinat de mulți fani, aici, la Paris. Fetele noastre, toate cele patru au cedat mult prea ușor în meciurile de dublu, iar singura noastră șansă la un loc pe podium, Jaqueline Cristian, a pierdut meciul cu Angelique Kerber, cu 6-4, 3-6, 6-4.
Supărare mare
La tenis de masă, e mare supărare după ce Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au fost învinși. Bernadette a plâns și a promis răzbunare în meciul de la individual. Să sperăm că va fi bine pentru ea și pentru noi…
Vreme excelentă pentru o astfel de întrecere, turiști veniți din toate părțile lumii, spectatori cu miile, tribune arhipline, iar magazinele cu produse care poartă însemnele olimpice sunt mai tot goale, deci afacerea cu suveniruri olimpice e profitabilă, iar gazdele nu au a se plânge. Cum se spune, doar bani să ai, că de cumpărat găsești ce să cumperi.
Fără Florentina
Începe curând și competiția olimpică de atletism, unde, noi devenii nu mai avem reprezentantă aici la Paris, dar concursul e de urmărit și doar pentru că se anunță extem de interesant și spectaculos.
Închei cu speranța că voi avea posibilitatea să mai aduc câte o informație bună pentru toți cei care iubesc sportul de performanță. În rest, numai de bine, de la Paris.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…