Sport

Corespondență specială de la Paris, de la Nicolae Gavrea. Președintele Macron, în tribune la volei, Sena este tot poluată, iar organizarea cam scârțâie

Să nu credeți cumva că totul este în ordine aici, la Paris, la Jocurile Olim­pice. E ca și povestea acea cu gardul și leopardul. Apropos, de garduri. Nu știu cine a fost cu ideea, dar în teren avem o situație mai rar întâlnită. Spre exem­plu, la Turnul Effel, pe o suprafață de câteva hectare, locul unde se des­fășoară competițiile de volei pe plajă și cele de judo, terenul a fost înconjurat de un gard de circa 2,5 m, gard cons­truit din lemn ignifugat.

Pe jos, că face piciorul frumos
Nu pot să vezi nimic după acest gard, iar accesul la competiție se face prin porți special pregătite dar, nu toată lu­mea poate intra pe aceste porți. Ele sunt astfel situate astfel încât presa intră pe o poartă, oficialii pe alta, sportivii au și ei poarta lor, iar spectatorii, mulți, foarte mulți, au și ei poarta lor care, desigur, e mai mare. Problema nu ar fi aceasta, ci faptul că porțile de acces au fost astfel poziționate încât de la stațiile de metrou faci, pe jos, 1 sau 2 km ca să ajungi la intrare.

Minunea
Apoi, la Grădinile Tuileries de la Luvru, locul unde a fost aprinsă și veghează competiția flacăra olimpică, mii de turiști sau parizieni vin să vadă imensul glob argintiu care se „prăjește“ practic pe această flacăra. Zilnic mii de turiști, care plătesc pentru acest lucru, vin să vadă minunea, stau la rând cu orele, intră, văd și apoi pleacă, dar totul se face doar pe o singură poartă, iar distanțele de la intrare la flacăra olimpică sunt apreciabile. Să nu uităm că temperatura aici este mereu peste 30 de grade Celsius la amiază.

Aplauze
Aflat cu treabă jurnalistică, am ajuns din întâmplare și la domiciliul actual și temporar al președintelui francez Macron, adică la Palatul Elysee. Poliție, jandarmi, garda națională și încă forțele de ordine tot veneau din diverse direcții. Vorba aceea, câtă frunză, câtă iarbă… M-am gândit că o fi vreo manifestare de protest, miting sau orice altceva, dar am aflat că președintele francez pleacă de la locație spre o destinație neprecizată celor care au întrebat.
L-am găsit după vreo oră la competiția de volei pe plajă, unde a urmărit atent evoluția echipei masculine a Franței (echipă care a pierdut totuși jocul cu Olanda), dar președintele s-a bucurat de aplauzele celor circa 5-6.000 de spec­ta­tori, a salutat, s-a întreținut cu câțiva spec­tatori și, păzit de agenții de Secu­ri­tate, a plecat poate spre casă sau la o altă bază sportivă. Are treabă serioasă în aceste zile cu atâția oaspeți la …masă.
Apa din Sena este încă poluată, iar sportivii de la triathlon nu au concurat în râul parizian deși așa era stabilit inițial. Probele ridicate și gunoaiele aduse după ploile din aceste zile au obligat organi­za­torii să mute competiția la o altă locație.

Ambasadoarea
Am fost invitat la o întâlnire organizată la Ambasada României de la Paris, mai precis la Casa Olimpică a României des­chisă în locația ambasadei, unde David Popovici și alți medaliați români au avut o întâlnire cu presa. Gazda manifestării a fost Excelența sa, Doina Bivolaru, am­basadorul României în Franța, la Paris și care la finalul acestei întâlniri a acordat publicației noastre un scurt interviu. Veți citi în MESAGERUL HUNEDOREAN a­cest interviu după Olimpiadă. Revenind la această manifestare organizată la Casa Olimpică, pot spune că am avut ocazia să întâlnesc foarte multe VIP-uri, persoane cunoscute din lumea sportului și nu numai. Iar bucuria revederii a fost unanimă. Aici, la Paris, vremea s-a mai domolit și permite desfășurarea spec­ta­colului olimpic, indifferent de oră. Ur­mează de acum să vedem întrecerile de atletism, gimnastică ritmică și, desigur, cele de la haltere.
Toate cele bune, de la Paris!!

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura