Certitudinea privind suspendarea din funcţie a primarului din Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto), aflat în arest preventiv pentru 30 de zile, a prins contur.
Ieri, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a semnat ordinul privind suspendarea de drept a mandatului de primar al lui Cornel Resmeriţă Ordinul a fost emis în condiţiile prevăzute de lege, şi anume, în termen de 48 de ore de la primirea notificării de la instanţă. Astfel, atribuţiile de primar îi revin vicelui din funcţie, Cornel Lungan.
Cornel Resmeriţă este inculpat în dosarul „Gala Bute“, alături de fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. Acesta este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care cea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine şi pentru alţii. În data de 11.11.2011, municipiul Lupeni a atribuit societăţii Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanţat cu fonduri ale M.D.R.T., având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a staţiunii turistice Straja. Cornel Resmeriţă, împreună cu şeful biroului de achiziţii şi investiţii al primăriei, au atribuit contractul fără licitaţie publică şi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era alta.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…