Claudiu Sav
Echipa pregătită de Florin Maxim a obţinut doar o remiză pe terenul celor de la CS Tunari, după 1-1, ieri, în apropierea Capitalei. Alb-albaştrii au doar un punct din ultimele trei jocuri de campionat şi aşteaptă o nouă vizită a celor de la Chindia, după pauza prilejuită de meciurile Naţionalei.
Teren prost
Nu s-a jucat prea mult fotbal în primele 10 minute din sudul ţării şi nu neapărat pentru că nici una dintre cele două formaţii n-a fost prea inspirată, ci pentru că suprafaţa de joc de la Tunari arată chiar ca una… comunală. Chiar şi aşa, Corvinul s-a instalat treptat în jumătatea adversă şi după câteva „raiduri” a şi modificat tabela. În minutul 12, Lupu a urmărit o degajare înaltă de pe lina de fund, a pătruns în careu, a lăsat în urmă doi fundaşi şi a înscris, cu stângul, în colţul scurt! La scurt timp, Iacob – folosit în premieră ca mijlocaş dreapta – l-a ridiculizat pe Leca, dar a trimis în blocajul portarului ilfovenilor, din doar câţiva metri. Rămaşi în preajma porţii apărate de Isvoranu, „corbii albaştri” au mai avut o şansă bună, în minutul 22, dar Bradu a trimis peste poartă, dintr-o lovitură liberă de la 17 metri.
Dominarea clară a hunedorenilor a continuat, iar Neacşa a fost aproape de o nouă reuşită superbă, dar a trimis, cu stângul, puţin peste, din 16 metri, după o minge „ţopăită” venită de la Coman. Au urmat apoi câteva minute confuze, cu gazdele reuşind să mai echilibreze balanţa, dar fără să pună mare presiune pe poarta corvinistă, în condiţiile în care mingile înalte, trimise pe vârfuri, au fost cele mai uzitate variante, pe un teren extrem de greu. Astfel că ilfovenii au încheiat primul mitan fără să expedieze vreun şut pe poarta tânărului de 17 ani, Darius Roman!
Al doilea cartonaș galben
La reluare, tot Corvinul a avut prima şansă bună de gol, irosită cu nonşalanţă de Iacob, care a trimis, din unghi, paralel cu poarta, deşi scăpase unu la unu cu Isvoranu. Alb-albaştrii au continuat să preseze, iar Bradu a fost şi el aproape de 0-2, dar şutul său cu stângul, din unghi închis, a fost parat de Isvoranu, în minutul 65. Cvasi-apetitul ofensiv al vizitatorilor s-a stins, pe măsură cu trecerea timplui, şi pentru că aceştia au intrat pe „modulul” economic şi pentru că adversarii lor n-au arătat, aproape deloc, că pot periclita poarta lor, astfel că fotbalul a dispărut aproape complet de pe radar. „Fitilul” s-a mai aprins însă în ultimele 10 minute, când Iacob a văzut al doilea cartonaş galben, pentru trageri de timp, iar gazdele au împins jocul către poarta unui Roman uşor nesigur. Care a şi gafat, impardonabil, câteva secvenţe mai târziu, faultându-l pe Dragoş Gheorghe, la o ieşire complet hazardată din poartă, dându-i şansa lui Ivanovski să transforme penaltiul dictat de central! „Tunarii” au simţit momentul bun şi au forţat şi mai mult în ultimele minute, iar nou-intratul Licsandru a fost aproape de a da lovitura, la a doua atingere de balon, dar şutul său din 16 metri, din drop, s-a dus peste poartă. S-a încheiat 1-1, în ciuda numeroaselor mingi „aruncate” în careul hunedorean, în ultimele secvenţe, iar Corvinul rămâne cu doar un punct din ultimele trei jocuri din campionat şi pare să nu înveţe din „lecţiile” primite cu Viitorul Pandurii şi CS Mioveni, când deşi s-a aflat la cârma jocului, n-a reuşit să profite de momentele bune şi să „securizeze” un succes ce părea la îndemână. „Temă de casă” pentru următoarele două săptămâni de pauză, timp suficient pentru a pregăti a doua întâlnire din ultimele 30 de zile cu Chindia Târgovişte, duminică, 22 octombrie, la Hunedoara.
CS Tunari (antrenor Ştefan Odoroabă): Isvoranu – Al. Gheorghe (46, D. Gheorghe), Leca, Fustar (6, Stoian), Sin (46, Sima) – Plumbuitu (90, Licsandru), Mihăescu (cpt.), V. Co nstantin, Mitrică – Tache (46, Barfă), Ivanovski
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Roman – Pop (71, S. Ion), Lică, Manolache, Velisar – Bradu, Hrezdac – Iacob, Neacşa (cpt.), Lupu (77, Chindriş) – Coman (90+2, Hergheligiu)
Eliminat: Iacob (83)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…